Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Premierul Ion Chicu a discutat cu veteranii conflictului armat de pe Nistru - Detalii

© Sputnik / Ion PelinÎntâlnirea premierului cu veteranii
Întâlnirea premierului cu veteranii  - Sputnik Moldova
Abonare
Premierul Ion Chicu s-a întâlnit cu reprezentanții veteranilor care au protestat astăzi în fața Guvernului și au discutat problemele cu care se confruntă aceștia.

CHIȘINĂU, 2 mart - Sputnik. În urma protestelor de azi, prim-ministrul Ion Chicu a avut în această seară o întâlnire cu reprezentanții veteranilor conflictului armat de pe Nistru.

Victor Gaiciuc Ministrul Apărării - Sputnik Moldova
Societate
Ministrul Apărării, Victor Gaiciuc, reacționează: Ce spune despre protestul veteranilor
Aceștia i-au vorbit  premierului despre motivele pentru care au ieșit astăzi la protest și despre schimbările care ar trebui, în viziunea lor, să le întreprindă statul în ceea ce-i privește. Aceștia au menționat că solicitările lor nu se rezolvă de zeci de ani.

”Schimbarea trebuie începută de la pachetul social. Trebuie să venim cu soluții pentru veteranii, de la sate care nu pot să-și întrețină familiile. Nu putem să mergem acasă și să le spunem că am discutat cu premierul și nu am reușit să rezolvăm nimic”, a precizat unul dintre veterani.

Totodată, veteranii au vorbit despre necesitatea instituirii unei entități în cadrul Guvernului, cum ar fi un departament sau birou, pe problemele veteranilor de război.

Premierul Ion Chicu a precizat că urmează să fie puse la punct toate procedurile cu privire la crearea departamentului, dar și să se discute legea cu privire la veterani și alte proiecte de lege despre care s-a vorbit în cadrul întrevederii.

Chicu a ținut însă să precizeze că posibilitățile statului sunt limitate, menționând că de la începutul acestui an anumite majorări s-au făcut deja. ”Dar eu nu-mi asum să triplez sau să înmulțesc la zece ceea ce am dat”, a subliniat el. 

Șeful Cabinetului de miniștri a atenționat că ultimatumurile, blocajul de străzi nu duc la niciun rezultat.

”Ultimatumurile și șantajul nu merg. În ceea ce privește posibilitățile statului, tot ce este posibil va fi alocat. Dar vă spun, de înmulțit la doi, la trei - nu este posibil. Blocări de străzi, stricarea geamurilor - nu sunt soluții. Nu duc nicăieri. Continuăm discuțiile. Mâine dimineață vă aștept la discuții”, a precizat Ion Chicu. 

Premierul a promis că va fi soluționată problema cu privire la polița medicală pentru veterani.

Amintim că veteranii au protestat astăzi în fața Guvernului. Acțiunea a avut loc exact în ziua în care se împlinesc 28 de ani de la declanșarea acțiunile militare la Nistru. Oamenii s-au adunat la sediul Executivului, cerându-le guvernanților să iasă la discuții. Veteranii au încercat să intre în clădirea Guvernului, iar unul dintre acești a spart ușa de la intrare. Poliția a încercuit sediul Executivului. Ulterior, în fața protestatarilor a ieșit Ministrul Apărării, Victor Gaiciuc, care le-a vorbit despre revendicările veteranilor care au fost soluționate deja și despre ceea ce urmează să se întreprindă.

Fluxul de știri
0