Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

O țară NATO a blocat declarația Alianței de susținere a Turciei

Abonare
Turcia a cerut, prin intermediul ministrului Afacerilor Externe, Mevlut Cavusoglu, să înceapă procesul consultărilor politice prevăzute de Tratatul de la Washington în cazul amenințării uneia dintre țările membre NATO.

CHIȘINĂU, 29 feb - Sputnik. Atena a blocat o declarație NATO, vineri seara, prin folosirea dreptului la veto, de susținere a Turciei, după moartea a 33 de militari turci în Idlib, a informat ziarul elen Vima.

"Ministrul elen de Externe, Nikos Dendias, a dat instrucțiuni relevante pentru misiunea permanentă a Greciei în Alianța Atlanticului de Nord, când în cadrul reuniunii Consiliului Atlanticului de Nord la nivelul adjuncților reprezentanților permanenți a fost convenit un text care nu includea propunerea Greciei de a face referire la respectarea acordului UE-Turcia privind refugiații și imigranții, semnat în martie 2016 ", scrie ziarul.

Potrivit sursei, citate de RIA Novosti, cererea Atenei a întâmpinat o rezistență puternică din partea mai multor țări, inclusiv a Marii Britanii, Germaniei, precum și a SUA și Franței.

Turcia a cerut, prin intermediul ministrului Afacerilor Externe, Mevlut Cavusoglu, să înceapă procesul consultărilor politice prevăzute de Tratatul de la Washington în cazul amenințării uneia dintre țările membre NATO.

"Întâlnirea inițială a reprezentanților permanenți, de vineri dimineață, s-a încheiat fără o declarație comună, dar situația s-a schimbat mai târziu în aceeași zi. În același timp, Turcia a cerut ajutor în ceea ce privește apărarea aeriană, informație etc, dar se pare că nu există niciun consens al aliaților asupra acestor probleme, cel puțin la această etapă", scrie ziarul.

Întâlnirea șefului MAE al Rusiei , Serghei Lavrov cu mareșalul libian Khalifa - Sputnik Moldova
Rusia
Lavrov: Siria are tot dreptul să lupte cu teroriștii în Idlib
Grecia este îngrijorată de situația de la granițele cu Turcia, după ce Ankara a declarat că nu mai poate împiedica fluxul de refugiați din Siria către Europa. Atena a consolidat la maxim protecția frontierelor maritime și terestre cu Turcia.

Șefii de stat și de guvern ai statelor membre ale UE au convenit cu Turcia, la jumătatea lunii martie 2016, un plan comun de combatere a crizei migrației. Acesta prevede, în special, alocarea de bani către Ankara pentru primirea refugiaților, întoarcerea în Turcia a tuturor imigranților ilegali care au ajuns în Grecia de pe teritoriul turc și primirea de către UE a imigranților legali sirieni după principiul „unul în schimbul altuia”.

Fluxul de știri
0