CHIȘINĂU, 29 feb - Sputnik. Natalia Gordienko va reprezenta Republica Moldova la Concursul European de Cântec „Eurovision – 2020”. Astfel, Gordienko a acumulat numărul maxim de puncte din partea juriului. Votul maxim al telespectatorilor a fost acordat tot Nataliei.
În Finala Naţională au evoluat 19 interpreţi, după ce cu câteva zile în urmă Geta Burlacu s-a retras din concurs. Printre aceștia, nume sonore din showbiz cum ar fi Pasha Parfeni, Diana Rotaru, Maxim Zavidia. Câştigătorul Finalei Naţionale va reprezenta Republica Moldova la Concursul „Eurovision Song Contest – 2020”, care se va desfăşura în luna mai la Rotterdam, Ţările de Jos.
După aflarea rezultatelor, Natalia Gordienko a spus că speră să aducă Eurovisionul în Moldova.
Amintim că piesa cu care participă la concurs Natalia Gorgienkoa fost creată special pentru ea de interpretul rus Filip Kirkorov.
”Piesa a fost compusă pentru mine, a fost gândit proiectul special pentru mine. Piesa a fost compusă de Filip Kirkorov și o trupă din Grecia. Sunt mândră să fac parte din această echipă”, a spus Natalia Gordienko într-un interviu oferit jurnalistei Doina Chiorescu.