CHIȘINĂU, 20 feb – Sputnik. Interpreta Natalia Gordienko a vorbit despre participarea sa la concursul Eurovision 2020 în cadrul unui interviu oferit jurnalistei Doina Chiorescu. Aceasta a precizat că piesa cu care participă în acest an la concurs a fost creată special pentru ea de interpretul rus Filip Kirkorov.
Întrebată cât ajunge să coste o piesă compusă de un artist de un asemenea calibru, Natalia a lăsat să se înțeleagă că este vorba doar de o colaborare prietenească și că nu ar fi plătit nici un leu pentru piesă.
”Noi suntem prieteni și totul a fost făcut din plăcere și prietenie. Piesa a fost compusă special pentru mine, a fost gândit proiectul special pentru mine. Piesa a fost compusă de Filip Kirkorov și o trupă din Grecia. Sunt mândră să fac parte din această echipă”, a precizat Natalia Gordienko.
Artista s-a arătat încrezătoare că va câștiga finala națională a concursului Eurovision 2020. Mai mult, se vede deja pe scena din Olanda.
”Să intrăm în primii trei sau cinci în finală ar fi superb și avem și știm că putem și, de ce nu, să aducem locul 1 în Republica Moldova”, a spus Natalia Gordienko.
În cadrul aceluiași interviu, interpreta a precizat de ce nu afișează relația cu iubitul ei cu care are și un băiețel.
”În viața Nataliei Gordienko a existat și o să existe cineva. Îmi trăiesc și eu viața. Am și eu viața personală. Nu vreau să fac din viața mea personală PR și dacă partenerul nu este persoană publică și lui, de exemplu, nu îi place să apară pe la evenimente, e decizia lui, decizia noastră, și nu vreau să fac din asta PR. Mie nu îmi place chestia asta la alții”, a mai spus Natalia Gordienko.
Interpreta spune că nu exclude posibilitatea de a se implica în politică.
”Eu și acum simt această ambiție, putere, dorința, energia de a mă implica în politică. Eu înțeleg că pot să fac ceva pentru oameni nu doar prin muzică, dar și prin fapte. Încă nu a venit timpul, când va veni, cu siguranță veți vedea”, a precizat interpreta.
De multe ori Natalia Gordienko a fost asociată cu mai multe partide politice, deoarece accepta să cânte la concertelor organizate de acestea. În cadrul interviului, interpreta a răspuns acuzațiilor.
”Poate cu această campanie pot să trăiesc încă cinci ani. La noi artiștii, nu doar eu, dar absolut toți, cântă cu diferite partide și nu vin să cânt pentru partide. E o manifestație poate politică, noi suntem implicați în aceste manifestații doar ca să atragem publicul, să vină să asculte după noi ce spun politicienii”, a mai spus interpreta.
Interpreta Natalia Gordienko participă la finala concursul național Eurovision 2020 cu piesa ”Prison”, în data de 29 februarie. Interpreta va evolua pe scenă cu numărul 2. Concursul Eurovision 2020 este la cea de-a 65-a ediție și va avea loc în Rotterdam. Semifinalele vor avea loc în data de 12 și 14 mai, iar finala va fi pe data de 16 mai.