BRUXELLES, 28 feb - Sputnik, Daniela Porovăț. Deputații spun că guvernul federal este complice la uciderea lui Soleimani pentru că acesta a fost omorât la Bagdad într-un atac al unei drone americane care s-a folosit de un releu din Germania.
Pe lângă cancelarul german, plângerea îi vizează pe miniştrii germani de externe, Heiko Maas, al Apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer, şi de interne, Horst Seehofer.
„Ordinele acestui atac nu au putut fi transmise decât printr-o staţie releu de pe teritoriul german, baza aeriană americană de la Ramstein”, situată în sud-vestul ţării, au spus deputații în comunicatul transmis presei.
Potrivit parlamentarilor Die Linke, guvernul german a fost complice al acestei execuţii autorizând utilizarea acestei baze pentru atacuri cu dronă.
„Guvernul federal este obligat să prevină încălcările dreptului internaţional care au loc pe teritoriu german”, arată deputații.
Tribunalul administrativ superior din Munster, sesizat de trei reclamanţi yemeniţi, a emis în martie 2019 un verdict conform căruia guvernul german trebuie să se asigure că SUA respectă dreptul internaţional atunci când efectuează atacuri cu drone din această bază aflată în landul Renania-Palatinat.
Judecătorii administrativi au considerat în special că Germania avea o obligaţie de a proteja o populaţie, chiar şi în străinătate, întrucât aceste atacuri sunt lansate de la sol.
În 2013, cotidianul Suddeutsche Zeitung a relatat că din 2011 un centru de comandament aerian situat în baza din Ramstein dirijează atacurile armatei SUA în Africa.
Potrivit unor documente procurate de cotidianul amintit, o instalaţie de satelit de la Ramstein îi permite pilotului dronei, în SUA, să menţină contactul cu aparatul şi să-l dirijeze până la eliminarea ţintelor.