CHIȘINĂU, 25 feb – Sputnik. În condițiile în care răspândirea coronavirusului de tip nou în lume ia proporții îngrijorătoare, autoritățile medicale sunt în căutarea medicamentului revoluționar care ar putea fi eficient în tratarea persoanelor infectate.
„În acest moment, există un singur medicament despre care noi credem că ar putea fi eficient în lupta contra coronavirusului, iar acela este remdesivir”, a declarat director general adjunct la OMS, în timpul unei conferințe de presă susţinute la Beijing.
Deocamdată, studiile privind eficiența medicamentului în cazul coronavirusului de tip nou sunt în desfășurare, iar rezultatele ar putea fi disponibile în câteva săptămâni.
Potrivit sursei, compania Gilead Sciences a confirmat că deja colaborează cu autorităţile medicale din China, medicamentul fiind testat în cadrul unui studiu clinic, fiind vorba de doi pacienți cu coronavirus.
De menționat că în prezent nu există niciun tratament aprobat pentru coronavirus. Sursele media amintesc însă că medicamentul remdesivir a mai obținut anterior rezultate pozitive în testele realizate pe maimuțe infectate cu Ebola. Dar ulterior acesta s-a dovedit ineficient în cazul aceleiași infecții la oameni.