Centrul COVID-19 Chisinau MoldExpo - Sputnik Moldova
Coronavirus
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu evoluția situației epidemiologice în țara noastră și în întreaga lume.

Epidemiile care au lovit omenirea de-a lungul timpului - sute de milioane de morți

Abonare
În decursul istoriei, epidemiile care au lovit omenirea au lăsat în urmă milioane de morți. Ele au reapărut acum în atenția publicului pe fondul îngrijorărilor legate de epidemia de coronavirus.

BUCUREȘTI, 25 feb - Sputnik, Marius Holdean. Cea mai ușoară legătură care poate fi făcută în prezent este cea cu epidemia de gripă spaniolă care a lovit lumea chiar acum 100 de ani, în 1920. Ea a început însă în 1918, pe fondul mizeriei lăsate în urmă de Primul Război Mondial.

Cea mai gravă epidemie din istoria recentă a omenirii, gripa spaniolă, a provocat decesul a circa 100 de milioane de oameni, potrivit Wikipedia.

Totuși, dacă ne referim la Ciuma Neagră care a bântuit nu numai în Europa, ci și în Asia și Nordul Africii în Evul Mediu, am putea stabili că aceea a fost cea mai cruntă epidemie, numărul deceselor provocate situându-se între 75 și 200 de milioane de oameni, adică între 30 și 60 la sută din populația de atunci a lumii.

Сотрудница аэропорта в маске и перчатках до проверки пассажиров в Риме  - Sputnik Moldova
Se apropie și de noi: Primul caz de coronavirus la hotar cu Moldova?

Un alt blestem al omenirii a fost variola care a lovit continentul american după ce europenii au ajuns în acea zonă. Se estimează că aproximativ 90 de milioane de nativi (cam 90% din populaţie) au murit din cauza variolei, boală la care organismul lor nu a avut niciun răspuns imunologic, pentru simplu motiv că microbul nu fusese niciodată acolo.

Deşi proporţiile epidemiei au fost catastrofale în Americi, variola făcea victime extrem de multe şi în Europe şi Africa, de milenii. Rata obişnuită de mortalitate în cazul variolei era de 30%.

Și malaria a avut un caracter epidemic, fiind atestată de peste 4.000 de ani. A avut un rol important şi în timpul celor două războaie mondiale, când a ucis peste 100.000 de combatanţi.

Un alt flagel a fost tuberculoza care, începând cu anii 1600, a devastat populaţia europeană timp de aproximativ 200 de ani, ucigându-l pe fiecare al şaptelea purtător. Mai târziu, tuberculoza a devenit o problemă constantă în cadrul coloniilor din America. Chiar şi spre sfârşitul secolului al XIX-lea, 10% din totalul deceselor erau cauzate de tuberculoză.

Holera a cauzat şase mari epidemii numai din secolul XIX încoace, care au ucis circa 9 milioane de oameni. Cea mai gravă epidemie de holeră din ultimele trei decenii a avut loc în 1991, în Indonezia, când 300.000 de oameni s-au îmbolnăvit de holeră, iar dintre aceştia 4.000 au murit.

Coronavirus - Sputnik Moldova
Risc major de infecție cu coronavirus în Moldova: Autoritățile au instituit cod galben

Tifosul epidemic a fost numit „febra războiului” pentru că se manifesta mai ales în perioada conflictelor armate. În timpul războiului de treizeci de ani din Europa (1618-1648), tifosul şi ciuma au făcut împreună aproximativ 10 milioane de victime. Scurte izbucniri ale boli mai există încă în America de Sud, Africa şi Asia.

Alte boli periculoase care au afectat într-o măsură semnificativă omenirea sunt Febra galbenă, SIDA, Ebola şi Zika.

În jur de 2700 de morți sunt raportați în toată lumea până în momentul de față din cauza coronavirusului. Kuweit, Bahrain, Afghanistan și Irak au raportat deja primele persoane infectate, trei cazuri fiind în Kuweit și câte unul în Bahrein și Irak.

În China sunt 2.592 de decese din cele 77,150 de cazuri de infestare confirmate, iar în Coreea de Sud sunt 833 de cazuri și până acum 7 decese. În Italia, din cele 229 de cazuri raportate, s-a ajuns la 7 decese, iar Europa se pregătește pentru a lupta cu răspândirea virusului.

Fluxul de știri
0