CHIȘINĂU, 25 feb - Sputnik. Ministerul Sănătății Muncii și Protecţiei Sociale, Viorica Dumbrăveanu, a făcut mai multe precizări referitor la măsurile luate de autorități în privința prevenirii contaminării cu coronavirus. Oficialul a precizat că țara noastră a primit un lot de teste din Germania pentru depistarea virusului, iar două au fost deja folosite. La fel, Viorica Dumbrăveanu s-a referit și la informațiile din spațiul public potrivit cărora ar fi fost confirmate persoane contaminate cu coronavirus, dar autoritățile ar ascunde acest lucru. Ministru a precizat că sunt speculații și până la această oră nu a fost confirmat niciun caz de îmbolnăvire.
”Noi am primit din Germania teste. Testul pentru determinarea coronavirus și ulterior pentru confirmare. Sunt două tipuri de teste. Astăzi aceste teste au fost puse în aplicare. Deja avem răspunsul care vine din partea laboratorului epidemiologic al ANSP. Ele sunt eficiente și în câteva ore putem să stabilim cu exactitate dacă avem coronavirus sau nu avem coronavirus ”, a precizat Viorica Dumbrăveanu.
Viorica Dumbrăbeanu a precizat câte teste au ajuns în Moldova și dacă sunt suficiente în situația actuală a țării noastre.
”Noi, la momentul actual, avem 5 kituri câte 96 de teste pentru depistarea precoce a coronaviruslui și avem două kituri a câte 96 de teste pentru confirmare. La necesitate, avem asigurările OMS-ului, vor mai fi livrate pe teritoriul Republicii Moldova. Aplicarea testelor se efectuiază doar de către Agenția Națională Sănătate Publică atunci când instituția medico sanitară publică face referire la un caz suspect de coronavirus”, a precizat Dumbrăveanu.
Ministrul împreună cu președintele țării, Igor Dodon, au mers la Spitatul de Boli Infecțioase ”Toma Ciorbă” pentru a verifica disponibilitatea instituției medicale de a interna pacienți. După vizită, Igor Dodon a făcut declarații pentru presă.
”Dacă va fi necesar, voi convoca Consiliul Superior de Securitate pentru a lua decizii care ar putea să fie dictate de situație. Noi suntem gata să organizăm și această ședință. Vin cu un mesaj către toți. Să fie mai puțină panică. Acest subiect este de securitate națională, de aceia președintele țării trebuie să monitorizeze și, dacă este cazul, să intervină”, a precizat Igor Dodon.
În Moldova a fost instituit de autorități alertă de cod galben de pericol de contaminare cu coronavirus. Asta după ce în Italia, acolo unde sunt foarte mulți moldoveni, au fost înregistrate până la această oră 7 decese și 270 de îmbolnăviri.