Toate sancțiunile anti-rusești trec prin mai multe etape de percepție a acestora de către politicienii din țările care impun aceste sancțiuni. Evoluția percepției urmează de fiecare dată același scenariu: mai întâi se fac declarații amenințătoare, după care sunt speranțe moderate, apoi tăcere confuză, apoi recunoașterea faptului că efectul calculat nu a fost atins dintr-un anumit motiv, iar înșiși inițiatorii sancțiunilor au avut de pierdut cel puțin în aceeași măsură ca și Rusia - și asta este doar o evaluare optimistă.
Un exemplu elocvent de politician care a trecut prin toate aceste etape poate fi considerat președintele francez Macron, care la recenta conferință de securitate din Munchen i-a informat pe diplomați și pe militari despre descoperirile sale.
”Am acumulat conflicte înghețate, un sistem lipsit de încredere, conflicte în domeniul securității cibernetice, sancțiuni care nu au schimbat absolut nimic în Rusia. Nu propun anularea lor, constat doar. Sancțiunile și contra-sancțiunile noastre ne costă, pe noi europenii, la fel de mult ca și pe Rusia, pentru un rezultat care nu este prea pozitiv", a spus Macron.
Acesta nu a fost un incident izolat, ci rezultatul reflecțiilor pe care diplomații francezi o continuă în spațiul public. Și acum, reprezentantul special al președintelui francez pentru cooperarea cu Rusia în domeniul securității, Pierre Vimont, vorbind cu senatorii francezi, o spune pe șleau:
Cu toate acestea, de ”descoperirile pariziene” nu vor ține cont oponenții de la Washington, care pășesc cu îndrăzneală pe calea ”plină de greble” a sancțiunilor. Cel mai recent exemplu îl reprezintă sancțiunile americane împotriva filialei elvețiene a gigantului petrolier rus Rosneft, care au fost impuse drept răzbunare pentru activitatea companiei în sfera vânzării petrolului venezuelean. Inițial, anunțarea sancțiunilor a provocat o ușoară panică la Bursa de la Moscova, dar prețul acțiunilor Rosneft, după o scurtă scădere, a revenit la nivelul anterior. Cel mai probabil, o reacție atât de calmă (și necaracteristică pentru piețele financiare cu dispoziții nevrotice) este asociată nu atât cu declarațiile de răspuns ale companiei, cât cu analizele perspectivelor Washingtonului pentru direcția venezueleană, care au fost publicate de mass-media americană și europeană, inclusiv cu referiri către experți occidentali.
Consensul arată cam în felul următor: Washingtonul s-a temut să impună sancțiuni directe împotriva Rosneft, pentru că, în acest caz, întreaga piață mondială a energiei ar avea de suferit, iar faptul că British Petrolium și Fondul suveran de investiții al Qatarului dețin pachetul minoritar de acțiuni al companiei ruse îi temperează puternic pe „șoimi” din Departamentul de Stat al SUA. Sancțiunile împotriva unei filiale care primește petrol din Venezuela în contul datoriilor sunt o încercare de a împiedica exporturile petroliere venezuelene și de a înlătura Rosneft de la această „plăcintă petrolieră din America de Sud”. Obiectivul indirect al sancțiunilor ar fi să „convingă” autoritățile ruse că nu are rost să continue să sprijine autoritățile de la Caracas și pe președintele Maduro. De eficacitatea acestor acțiuni se îndoiesc foarte mult chiar și cei care, fiind la datorie, nu au voie să se îndoiască de omnipotența și înțelepciunea Washingtonului.
"Este foarte dificil să pui capăt sprijinului Venezuelei din partea lui Putin” , constată Radio Vocea Americii.
Jurnaliștii de la ”Vocea Americii” au făcut și o descoperire paradoxală: cu cât sancțiunile SUA sunt mai eficiente împotriva Venezuelei, cu atât Rusia are de câștigat de pe seama consumatorilor americani. Această consecință aparent neobișnuită a politicii externe americane a fost înțeleasă după o analiză a datelor vamale: ”Potrivit Departamentului pentru Energie al SUA, rafinăriile de pe Golful SUA din Mexic, care depindeau de petrolul greu venezuelean, aproape că și-au triplat importurile de produse petroliere rusești timp de un an, după introducerea sancțiunilor (împotriva Venezuela. - Ed. aprox.)”.
Mai mult, aceștia au descoperit și o altă consecință a sancțiunilor: potrivit Vocii Americii, deoarece Venezuela nu își poate vinde petrolul pe piața mondială, îl vinde companiilor rusești cu reducere (adică, cumpărătorii ruși obțin profit suplimentar din aceasta ) și, în același timp, banii primiți din vânzarea petrolului sunt folosiți la rambursarea împrumuturilor luate pentru achiziționarea de arme rusești. Adică, banii se întorc din nou în Rusia într-o formă sau alta. Având în vedere părtinirea evidentă a sursei care descrie această schemă, avem toate motivele pentru ca să ne îndoim de exactitatea informațiilor publicate de americani.
Cu toate acestea, partenerii noștri de peste ocean văd situația în acest fel și nici nu se îndoiesc de interpretarea lor a realității, iar acest lucru înseamnă că acum ei sunt puternic tulburați. Ei simt asta din cauza că înțeleg că Rusia câștigă bani într-un ritm accelerat din cauza încercărilor nereușite ale americanilor de a realiza o lovitură de stat în Venezuela. La Casa Albă nimeni nu este obișnuit cu un astfel de judo geopolitic în „curtea din spate a Americii” (așa este numită America de Sud la Washington).
În aceste condiții, este logic să ne așteptăm ca Departamentului de Stat să i se ceară „să facă ceva cu acești ruși”, și iată că acesta face ce poate. Mai mult, diplomația americană și-a pierdut de mult capacitatea de a purta niște negocieri consistente. De ce să porți negocieri, când pot fi impuse sancțiuni? În consecință, sancțiunile vor fi impuse în continuare, iar jurnaliștii și experții le vor explica cititorilor pe paginile publicațiilor de stat din SUA cât de mulți bani au fost nevoiți să plătească Statele Unite (sau ce pierderi au avut) pentru plăcerea de a flutura ”bastonul sancțiunilor”.
Și în acest context, perspectivele de a stabili (deși într-un viitor foarte îndepărtat) relațiile dintre Moscova și Paris arată mai preferabile. Cu toată complexitatea relațiilor cu elitele politice europene, cel puțin unii dintre reprezentanții săi demonstrează capacitatea de medita asupra consecințelor propriilor acțiuni.
În acest sens, Washingtonul, în pofida tuturor recomandărilor experților americani serioși, preferă să pășească cu îndrăzneală pe calea presărată cu ”greble” (cu sancțiuni). Rezultatul pare a fi previzibil. Dar pentru Statele Unite va fi din nou o surpriză neplăcută.
