CHIȘINĂU, 21 feb - Sputnik. Șeful Executivului, care a venit în această dimineață la Parlament cu toată echipa ca să prezinte raportul de activitate la împlinirea a 100 de zile de la învestire, a plecat din plen după câteva ore în care parlamentarii au tot încercat să găsească o cale de conciliere.
Și asta pentru că deputații Blocului ACUM au blocat tribuna Legislativului în semn de protest față de refuzul de a admite în procedură legislativă moțiunea simplă împotriva ministrului de Externe, Aureliu Ciocoi. Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a anunțat o pauză, apoi a convocat ședința Biroului Permanent.
După încheierea acesteia, vicepreședintele Legislativului, socialistul Vlad Batrîncea, a declarat că s-a ajuns la un numitor comun cu reprezentanții PAS și PPDA, care ar fi fost de acord să revină în sala de plen la ora 12:30. Ei nu s-au mai prezentat însă la timpul indicat, iar ședința Parlamentului a fost amânată.
”Deputații ACUM au încălcat regulamentul. Astăzi constatăm că Parlamentul nu poate continua activitatea și trebuie să încheiem ședința”, a constatat Batrîncea.
Deputații Blocului ACUM s-au întors în sală la ora 13:00. Alesul PAS Mihai Popșoi a declarat că Blocul ACUM este gata să examineze proiectele incluse pe ordinea de zi, cu excepția raportului premierului.
”Suntem gata să muncim la proiectele de pe agendă, iar pe domnul Chicu îl așteptăm săptămâna viitoare”, a declarat Mihai Popșoi.
”Înțelegem patetismul vostru, poate pentru cineva este absolut convingător, dar cu toții am fost martori că astăzi Parlamentul nu a dorit să examineze legi și s-a făcut tot posibilul ca activitatea Parlamentului să fie blocată, cu încălcarea regulamentului”, a declarat Vlad Batrîncea.