CHIȘINĂU, 20 feb - Sputnik. Marea Britanie nu stă pe loc, ci își pregătește soluții pentru una dintre problemele care au declanșat Brexitul, și anume imigrația.
"Răspundem priorităţilor cetăţenilor prin introducerea unui nou sistem bazat de puncte care va face să scadă numărul imigranţilor", a declarat ministrul de Interne, Priti Patel, salutând un ''moment istoric'' care ''pune capăt liberei circulaţii''.
Sistemul va acorda puncte în funcţie de competenţe, calificări şi niveluri salariale şi va trata cetăţenii europeni şi non-europeni ''în mod egal''. Se preconizează că noul sistem va intra în vigoare din 1 ianuarie 2021, după încheierea perioadei de tranziţie care a început după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, pe 31 ianuarie.
''Vizele nu vor mai fi acordate decât celor care au obţinut suficiente puncte'', precizează comunicatul, pentru a ''acorda prioritate celor mai bune talente'', cum ar fi ''oamenii de ştiinţă, inginerii şi profesorii universitari''.
Sistemul care limitează imigrația și stabilește criterii pe puncte este menit să respecte mesajul transmis de poporul britanic în cursul referendumului din 2016 privind Brexitul şi la alegerile parlamentare din decembrie, crede ministrul de Interne de la Londra.