Infracțiunea de șantaj a fost comandată de o femeie în vârstă de 36 ani, aflată în proces de divorț cu victima, un bărbat în vârstă de 38 de ani.
Aflându-se într-un conflict legat de partajarea averii dobândite în timpul căsătoriei, femeia a apelat la suspect, pentru ca acesta, prin amenințări cu aplicarea violenței și moartea, să-l determine pe soțul ei să renunțe la casă, automobile și mai multe afaceri, potrivit Poliției.
Pe 13 februarie, șantajistul a fost reținut în flagrant, într-un local din centrul Chișinăului, de ofițerii de la ,,Fulger”.
Autorul infracțiunii, potrivit Poliției, timp de două luni, în comun cu alte persoane, își amenința victima „cu moartea și constrângerea fizică și psihică”.
Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru comiterea infracțiunii de șantaj, infracțiune pedepsită cu 5-7 ani de închisoare sau cu amendă în mărime de până la 67.500 de lei, potrivit art.189 alin.(2) Cod Penal.