CHIȘINĂU, 13 feb - Sputnik. O ambulanță a Punctului de Asistență Medicală Urgentă din Cuhureștii de Sus, raionul Florești, a fost surprinsă zilele trecută fără geam, iar imaginile au fost tirajate de unele surse media.
Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a explicat că autosanitara marca Sobol, folosită de obicei pentru intervenții, se afla în reparație, iar echipa de urgență a fost nevoită să utilizeze o ambulanță de rezervă marca UAZ. Deplasându-se de urgență pentru a acorda asistență unui copil de două luni din satul Cuhureștii de Jos, unul dintre geamurile vehiculului a căzut din mers, din cauza carosabilului prost.
”La fața locului, felcerul a acordat primul ajutor medical copilului, atribuind acestei solicitări Cod Roșu. A fost luată decizia de a transporta urgent copilul la spital. Menționăm faptul că la predarea ambulanței marca UAZ era cu geamurile în regulă”, menționează Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească.
Instituția a mai precizat că parcul de ambulanțe urma să fie reînnoit cu 168 autosanitare noi, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat, întrucât fosta conducere a Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a oprit procesul de achiziționare, considerându-l coruptibil.
Recent, ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, a anunțat oficial că procesul de procurare ale ambulanțelor a fost unul transparent, legal, iar contractul de achiziție nu va fi reziliat în contextul în care nu există urmărire penală în acest sens.