CHIȘINĂU, 4 feb - Sputnik. Prim-ministrului Ungariei, Viktor Orban, și-a anunțat disponibilitatea de a efectua o vizită în Moldova în luna martie. Anunțul a fost făcut de președintele Dodon după discuția purtată cu ministrul ungar de Externe, Péter Szijjártó, care se află într-o vizită la Chișinău.
”Am salutat disponibilitatea Prim-ministrului Ungariei, Viktor Orban, de a efectua o vizită în Moldova în luna martie curent și am lansat inițiativa de a semna în cadrul acestei vizite un Acord de colaborare strategică dintre statele noastre”, a precizat Dodon pe pagina sa de Facebook.
Totodată, șeful statului a adus mulțumiri ”pentru menţinerea Moldovei în lista statelor prioritare pentru asistenţă a Ungariei, țară care a realizat în Republica Moldova peste 40 de proiecte în scopul promovării şi aprofundării cooperării economice şi politice”.
După valoarea volumului schimburilor comerciale, Ungaria se situează pe locul 13 printre principalii parteneri comerciali ai Republicii Moldova, cu o pondere de 1,42% în comerțul total al țării noastre.
Președintele Dodon a precizat că guvernare are o agendă ambițioasă de investiții în infrastructură și a încurajat agenții economici din Ungaria să participe în aceste proiecte.