Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Prima întrevedere oficială Chicu-Mișustin

© Photo : Guvernul Republicii MoldovaPremierul Chicu a avut o discuție cu Mihail Mușustin, Președintele Guvernului Federației Ruse
Premierul Chicu a avut o discuție cu Mihail Mușustin, Președintele Guvernului Federației Ruse - Sputnik Moldova
Abonare
Guvernul Federației Ruse este interesat să consolideze relațiile bilaterale cu Republica Moldova. Acestea sunt asigurările date de noul șef al Executivului de la Moscova, Mihail Mișustin, în cadrul întrevederii bilaterale cu premierul Republicii Moldova, Ion Chicu.

CHIȘINĂU, 31 ian – Sputnik. Prim-ministrul Ion Chicu a avut prima întâlnire oficială cu noul său omolog rus, Mihail Mișustin. Oficialii au abordat o serie de  subiecte, în mare parte discuțiile axându-se pe oportunitățile de creștere a exportului produselor moldovenești pe piața rusă, aplicarea taxelor vamale la import, simplificarea accesului pe ambele piețe.

Ion Chicu, la ședința extinsă a Consiliului Interguvernamental al Uniunii Economice Eurasiatice (UEE), Almatî, Kazahstan - Sputnik Moldova
Chicu, la ședința CI al UEEA: Moldova, o destinație investițională bună - detalii

„Ne bucură interesul companiilor ruse față de piața noastră. Am avut, la Chișinău, o ședință cu președintele Băncii Eurasiatice de Dezvoltare, în cadrul căreia am discutat posibilitatea finanțării construcției unui hub agroindustrial, dar și disponibilitatea de a finanța alte proiecte”, a mai adăugat Ion Chicu.

La rândul său, premierul rus Mișustin a dat asigurări că Federația Rusă este deschisă pentru consolidarea relațiilor cu Republica Moldova.

”Suntem motivați și interesați să extindem relațiile cu Republica Moldova, bazate pe un conținut realistic și prioritar direcționate pe segmentul economic și comercial”, a mai adăugat premierul rus.

Întrevederea celor doi oficiali a avut loc în cadrul reuniunii interguvernamentale a Uniunii Euroasiatice, care are loc la Almaty, Kazahstan.

Fluxul de știri
0