Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Marea Britanie după Brexit: Ce trebuie să facă din 1 februarie moldovenii din UK

CC0 / Pixabay / stux / Brexit
Brexit - Sputnik Moldova
Abonare
Regatul Unit va părăsi Uniunea Europeană pe 31 ianuarie, la miezul nopții – ce trebuie să facă după Brexit moldovenii cu cetățenie română.

CHIȘINĂU, 31 ian – Sputnik. De mâine, Regatul Unit nu va mai face parte din Uniunea Europeană, la care a aderat în 1973. Perioada de tranziție începe pe 1 februarie 2020 și va dura până la finalul lunii decembrie 2020.

Statutul de rezident

Moldovenii care trăiesc în Marea Britanie și dețin cetățenia română vor putea solicita, până în iunie 2021, statutul de rezident care să le permită să rămână în țară după Brexit, anunță Financial Times, citat de stiridiaspora.ro.

Însă pentru a avea acest drept, solicitantul trebuie să locuiască în Marea Britanie de cel puțin cinci ani.

Aureliu Ciocoi - Sputnik Moldova
Ce-i așteaptă pe moldoveni după Brexit, o spune chiar Ministrul de Externe

Cetățenii care trăiesc de mai puțin timp în țară pot solicita statut provizoriu de rezident, care le va permite să locuiască și să muncească în țară o perioadă de patru ani. Pentru aceasta, ei trebuie să ajungă în Marea Britanie până la sfârșitul perioadei de tranziție, care se va încheie în decembrie 2020.

Din 2021, moldovenii cu cetățenie română ar putea avea nevoie de vize și permis de muncă pentru a merge în Marea Britanie.

Libera circulaţie se va aplica până la finalul lui decembrie 2020. Detaliile drepturilor reciproce vor fi negociate după Brexit.

În contextul retragerii din Uniunea Europeană, Marea Britanie ar putea introduce un sistem de imigraţie pe bază de punctaj, după modelul australian, informează surse de presă britanice.

Perioada de tranziție

Amintim că Parlamentul European a ratificat miercuri, cu o majoritate zdrobitoare, acordul de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice. Acordul de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice a fost aprobat cu 621 voturi pentru, 49 voturi împotrivă şi 13 abţineri, din 683 de voturi total exprimate.

Perioada de tranzție care începe la 1 februarie 2020 va dura până la finalul lunii decembrie 2020. Orice acord privind viitoare relaţie dintre UE şi Regatul Unit trebuie finalizat înainte de acest termen, pentru a putea intra în vigoare de la 1 ianuarie 2021.

Perioada de tranziţie poate fi prelungită o dată cu unul sau doi ani, dar decizia trebuie luată de către Comitetul mixt UE-Regatul Unit înainte de 1 iulie.

Regatul Unit va părăsi mâine Uniunea Europeană, la care a aderat în 1973. La miezul nopţii, pe 31 ianuarie, ora Bruxellesului (23:00 GMT), drapelul Marii Britanii va fi retras de la instituțiile Uniunii Europene. Tot acest proces a fost declanșat în urmă cu trei ani şi jumătate când 52% din populația Regatului Unit a votat printr-un referendum scoaterea ţării din Uniunea Europeană.

Fluxul de știri
0