CHIȘINĂU, 31 ian – Sputnik. Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău face mai multe clarificări în cazul celor doi cetățeni ai Republicii Moldova care se află în provincia Hubei, China. Aceștia urmează să părăsească regiunea după ce autoritățile chineze vor permite accesul.
Unul dintre moldoveni, care deține și cetățenia română, va fi îmbarcat, în următoarele zile, alături de alți cetățeni ai României, într-un avion care va avea ca destinație una dintre capitalele europene, de unde, ulterior va reveni în Republica Moldova.
Altul, o femeie căsătorită cu un cetățean chinez, va decola spre SUA, unde își are viza de reședință.
De asemenea, diplomația de la Chișinău anunță că ține legătura, în continuu, cu moldovenii din China. Ministerul de Externe mai anunță că în prezent în Republica Populară Chineză sunt aproximativ 300 de cetățeni ai Republicii Moldova. Din numărul total, 134 sunt persoane care își fac studiile în instituțiile de învățământ, 115 cu domiciliul stabilit în această țară, ceilalți având ședere temporară. Moldoveni infectați cu noul virus pe teritoriul chinez nu au fost înregistrate.