CHIȘINĂU, 27 ian – Sputnik. Petru Lucinschi, fost președinte al Republicii Moldova în anii 1997-2001, împlinește luni, 27 ianuarie, vârsta de 80 de ani. Petru Lucinschi, cel de-al doilea preşedinte moldovean, s-a născut în satul Rădulenii Vechi, Florești, pe 27 ianuarie 1940.
Cu prilejul aniversării, fostul președinte a fost felicitat de președintele Igor Dodon, în cadrul unei întâlniri.
„L-am felicitat astăzi pe ex-președintele Republicii Moldova, Petru Lucinschi, cu ocazia împlinirii venerabilei vârste de 80 de ani. I-am urat domnului Lucinschi mulți ani, sănătate, bunăstare și multe bucurii alături de cei dragi”, a scris Igor Dodon pe Facebook.
Dodon i-a mulțumit pentru ”contribuţia substanţială personală la consolidarea statului Republica Moldova, pentru efortul şi munca depuse întru fortificarea unităţii neamului şi creşterea bunăstării cetățenilor”.
În cadrul întâlnirii, Igor Dodon și Petru Lucinschi au făcut și un schimb de opinii cu privire la diverse subiecte de actualitate, potrivit șefului statului.
Menționăm că și primul președinte moldovean, Mircea Snegur, a împlinit luna aceasta, pe 17 ianuarie, vârsta de 80 de ani. De notat că cei doi foști președinți octogenari s-au născut în același an, în aceeași lună și chiar în același raion – Florești. Pe 1 decembrie 1996, Mircea Snegur a pierdut alegerile prezidențiale în fața lui Petru Lucinschi.