CHIȘINĂU, 3 ian - Sputnik. Mircea Snegur, Petru Lucinschi și Igor Dodon s-au întâlnit joi la sediul renovat al Președinției. La început de an, șeful statului le-a făcut o invitație tuturor ex-președinților țării.
”Am ascultat cu interes amintirile relatate de cei doi foști președinți, legate de evenimentele istorice care au avut loc în această clădire”, a scris Dodon pe pagina sa de Facebook.
Ei au efectuat o excursie prin sălile de ședințe ale instituției prezidențiale, inclusiv, în sala unde a fost adoptată Declarația de Independență a Republicii Moldova.
Potrivit șefului statului, invitaţii au rămas plăcut surprinși de starea actuală a sediului Președinției.
”Ne-am exprimat speranța că generațiile viitoare nu vor mai admite devastarea simbolurilor de stat”, a mai subliniat Dodon.
Totodată, Dodon, Snegur și Lucinschi au făcut un schimb de opinii cu privire la situația în politica internă și externă a țării și perspectivele de dezvoltare a Republicii Moldova, după care Dodon i-a felicitate pe cei doi foști președinți cu prilejul sărbătorilor de iarnă.