CHIȘINĂU, 27 ian - Sputnik. Urmărirea penală în cazul fostului șef al Procuraturii Anticorupție se va încheia în curând, iar dosarul va fi transmis în instanța de judecată. Despre asta a anunțat Procuratura Generală printr-un comunicat de presă.
Astfel, pe lângă cele două capete de acuzare înaintate anterior – abuz în serviciu și fals în acte publice, procurorii au probat încă o componență de infracțiune în acțiunile acestuia și anume – ”amestecul în înfăptuirea urmăririi penale”.
Morari este învinuit că ar fi primit de la fostul lider al PDM Vlad Plahotniuc o plângere pe care ar fi înregistrat-o contrar prevederilor legale, în baza căreia a pornit o cauză penală şi a falsificat o serie de acte procesuale.
”Acțiunile au fost comise atât în interes personal, cât și în interesul petentului, dar și a altor persoane din anturajul acestuia, cu scopul de a-i proteja de implicare, în calitate de bănuiţi, în cauza penală privind frauda bancară şi a obstrucționa cercetarea rapidă, completă şi obiectivă a dosarului”, se menționează în comunicatul Procuraturii Generale.
De asemenea, procurorii au depus demers de prelungire, cu încă 30 de zile, a mandatului de arestare în privința fostului procuror-șef al Procuraturii Anticorupție, urmând ca instanța de judecată să fixeze data și ora examinării acestuia.
Necesitatea cercetării acestuia în arest preventiv este dictată de gravitatea infracțiunilor incriminate, rezonanța socială a cazului, circumstanțele care ar putea determina persoana să împiedice urmărirea penală și posibilitatea eschivării de răspundere penală, precizează Procuratura.
Printre argumentele invocate de procurori pentru cercetarea lui Viorel Morari în arest este suspiciunea rezonabilă de exercitare a presiunilor asupra martorilor acuzării, care au fost subalterni ai învinuitului.
Fostul procuror-șef al Procuraturii Anticorupție a fost reținut pe 10 ianuarie la demersul Procurorului General. Consiliul Superior al Procurorilor a acceptat suspendarea provizorie din funcție a lui Morari, până la adoptarea definitivă a hotărârii pe dosarul în care acesta este vizat.