CHIȘINĂU, 26 ian - Sputnik.
Angajații Poliției de Frontieră au reținut un bărbat în satul Etulia, autonomia găgăuză, în apropiere de granița moldo-ucraineană. Acesta este bănuit că a furat utilajul unei întreprinderi locale și a dat bir cu fugiții.
Potrivit presei din Găgăuzia, bărbatul a fost oprit de oamenii legii în timp ce se deplasa cu mașina sa, care tracta o remorcă. În interiorul acesteia a fost găsit un compresor. Acesta ar fi fost furat de la o companie privată din autonomie.
Bărbatul bănuit de furt are 62 de ani. El este cercetat și, dacă îi va fi demonstrată vinovăția, va fi pedepsit conform legislației.