Acum 75 de ani avea loc eliberarea lagărelor de concentrare naziste şi sfârşitul Holocaustului. Acea teroare criminală în care peste șase milioane de evrei au fost omorâți de către regimul nazist, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. De pe urma crimelor naziste au avut de suferit nu doar evreii, dar şi romii. Datele arată că peste 50 de mii de persoane de această etnie au fost exterminate în respectiva perioadă. Erau considerați „paraziți ai societății”, oameni care nu lucrează și doar fură.
Daria Feraru, o femeie de etnie romă de 83 de ani, din orașul Cimișlia, este una dintre puținele supraviețuitoare ale tragicelor evenimente de exterminare în masă.
Pe atunci era doar o copilă de câțiva anișori și nu mai ține minte anumite date exacte. Dar simte și acum în tot corpul gerul și foamea de atunci. Își amintește în detalii de acele clipe când soldații le-au bătut la poartă și le-au ordonat să părăsească locuința. Amintirile ei, desprinse parcă dintr-un film de groază, refac filmul drumului spre Bug.
„Cum să nu-mi amintesc. Țin minte totul. Au venit românii și ne-au ridicat. Cinci copii. Și unde ne-au dus? Ne-a dus la Bug. Acolo, când am ajuns, ne-au dus pe un șes. Erau foarte mulți oameni, evrei, romi, moldoveni”, ne povestește cu ochii în lacrimi mătușa Daria.
Pe acel șes i-au aranjat în rânduri, în funcție de neam. Țiganii din neamul pletoșilor, povestește mătușa, erau în primul rând.
„Când au început a împușca (oftează), un rând și jumătate de oameni au căzut morți. A apărut de undeva un soldat care striga, „Opriți-vă!”, „Opriți-vă!”. Așa am scăpat cu viață. Acolo, ne-au dat locuințe. Trăiam câte cinci șase familii în cazărmile celea”, își amintește Daria Feraru.
Numele râului îi trezește și azi fiori și trăirile de altă dată. Foamete și sete, boală și frig, prin toate astea au trebuit să treacă romii în drumul lor spre râul Bug, un drum pe care l-au măsurat în ani.
„Am mers pe jos. La fiecare pod erau nemți. „Nix”, „Nix”. Strigau să nu trecem. Dacă treceai te împușca. Când își schimbau turele, atunci treceam repede și ne continuam drumul pe jos. Ne mai și opream. Nu ne mai țineau picioarele. Mama fiind gravidă își lega burta, ca să-i fie un pic mai ușor. A fost greu. Tare greu a fost. Am îndurat de foame și sete”, povestește bătrâna.
După o perioadă au revenit la baștină. Nu-și mai amintește exact când, dar e sigură că drumul înapoi spre casă a fost la fel de istovitor.
„Am îndurat multe, foarte multe”, se oprește din a povesti și plânge femeia.
Chinul familiei Feraru din Cimișlia nu s-a sfârșit acolo, pe Bug. A continuat și la revenirea în orașul copilăriei.
„Când am ajuns înapoi acasă, românii iar voiau să ne ridice. Una din bunici i-a spus mamei să ne îmbrace și să fugă, să ne ascundă. În acea noapte, mama a născut și tot în acea noapte am fugit la Comrat, la fratele mamei”, își amintește supraviețuitoarea Holocaustului.
La fel de vie în memoria mătușii Daria sunt acele momente când mama sa, ca să scape de batjocura ostașilor, se murdărea pe sine și pe fiicele sale cu cenușă, iar pe ușa casei scria „TIFOS”. Revenirea acasă a fost o experiență la fel de teribilă ca și anii petrecuți la Bug. N-a mai găsit decât pereții din ceea ce fusese casa copilăriei. O vreme a locuit pe la rude, iar mai târziu stăteau cu chirie. Abia peste ani de zile, tatăl Dariei Feraru și mama acesteia au reușit să ridice o nouă gospodărie. Anii aceia au fost mai mult decât traumatizanți pentru bătrână, mai ales că multă vreme nu au povestit nimănui calvarul petrecut „la Bug”.
