CHIȘINĂU, 22 ian - Sputnik. Președintele PSRM, Zinaida Greceanîi, a declarat că formațiunea din care face parte va înainta propriul candidat la alegerile parlamentare noi, care vor fi organizate în data de 15 martie în circumscripția uninominală Hâncești.
”Partidul Socialiștilor va participa la această campanie electorală cu un candidat propriu. Noi vom promova acest candidat și vom fi foarte și foarte activi. Credem că avem șanse bune să câștigăm în această circumscripție și să mai adăugăm încă un deputat la fracțiunea noastră”, a menționat Zinaida Greceanîi.
Numele candidatului PSRM nu a fost însă anunțat, deocamdată. Mai devreme, Partidului Acțiune și Solidarite, condus de Maia Sandu, a înaintat-o pentru alegerile parlamentare noi pe fostul ministru al Justiției, Olesea Stamate.
Anterior și jurnalistul Vlad Țurcanu, care deține și funcția de prim-vicepreședinte al Partidului Unității Naționale a anunțat că se va înscrie în cursa electorală în această circumscripție.
Cel de-al patrulea candidat la alegerile parlamentare noi care se vor desfășura în circumscripția nr.38 din Hâncești a devenit Vitalie Balinschi, înaintat de Partidul ”ȘOR”. De asemenea, în presă se vehiculează că Dorin Chirtoacă ar putea candida la Hâncești pentru funcția de deputat.