CHIȘINĂU, 22 ian - Sputnik. Deputatul PSRM Vlad Batrîncea a declarat că, în ultima vreme, s-au întețit atacurile în adresa formațiunii din care face parte, precizând că acestea sunt lansate de foștii parteneri de alianță ai socialiștilor.
”Înțelegem frustrările, supărările. Vin cu diferite aberații. În 2016, regimul lui Plahotniuc i-a dat ordin Procuraturii să pornească un dosar împotriva PSRM fără niciun temei. Anterior, Maia Sandu a declarat că dosarul împotriva PSRM a avut o tentă politică. Dacă există temei, urmau să fie trași la răspundere cei responsabili. Acum, aceste două partide (PAS și PPDA) nu fac decât să preia abordarea lui Plahotniuc”, a declarat Vlad Batrîncea.
În acest context, socialiștii spun că vor face un demers la Procuratura Generală și vor cere să fie verificat modul în care a fost intentat dosarul penal împotriva PSRM. Batrîncea a reamintit că anterior și procurorul general a constatat abuzuri în ceea ce privește inițierea anchetei.
”Niciodată nu ne-am victimizat. Nu am organizat conferințe ca să arătăm cum suntem intimidați noi și președintele. Modul în care am reacționat arată că nu am avut frică de dosarele intentate de Vladimir Plahotniuc. După discursul lui Stoianoglo, PSRM-ul va depune o plângere penală ca să iasă la iveală modul în care a fost intentat acest dosar”, a menționat deputatul socialist.
Reprezentanții PAS și PPDA nu au comentat deocamdată afirmațiile membrilor PSRM.
Amintim că la începutul lunii iunie a anului trecut conducerea Partidului Democrat (PDM) a învinuit Partidul Socialiștilor (PSRM) că a beneficiat de finanțare din Rusia, lansând apoi în presă înregistrări video care ar fi trebuit să-i confirme declarația. Președintele Igor Dodon, liderul neformal al PSRM, a respins acuzațiile, afirmând că frazele care apar în înregistrările video sunt rupte din context.