CHIȘINĂU, 14 ian - Sputnik. ”Continuăm să lucrăm cu părțile (opuse”), a spus ministrul, relatează Russia Today.
Generalul Haftar și delegația sa s-au întors mai devreme la Benghazi după ce discuțiile au ajuns în impas. Generalul a spus că draftul de acord care urma să fie semnat în timpul tratativelor de pace de la Moscova nu includea câteva prevederi cruciale pentru Armata Națională Libiană pe care o conduce. Generalul de 76 de ani a insistat să ”desființeze și să dezarmeze” forțele loiale Guvernului Acordului Național, recunoscut pe plan internațional, care are sediul la Tripoli.
Anterior, Turcia și Rusia și-au unit forțele ca să împingă cele două tabere să semneze un armistițiu care ar fi pus capăt ostilităților de câteva luni și ar fi pus bazele unei împăcări.
În același timp, ministrul de Externe al GAN a spus că delegația sa a semnat acordul înainte de a pleca din Moscova. S-a semnalat că Fayez al-Sarraj, premierul GAN, a refuzat să se întâlnească cu Haftar în persoană, cu diplomații ruși și turci acționând ca intermediari între cei doi.
”Astăzi putem spune că s-a realizat un progres”, le-a spus ieri reporterilor ministrul de Externe al Rusiei, când discuțiile erau în plină desfășurare.
Negocierile s-au realizat cu implicarea unor actori mondiali majori. Încetare focului în Libia a fost ”un prim pas în direcția corectă, dar ce avem nevoie este un proces de consolidare, de reconstrucție și un guvern al unității” a declarat președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen, adăugând că “e o cale lungă de parcurs”.
Cancelarul Germaniei Angela Merkel a anunțat că un summit pe tema Libiei va avea loc la Berlin pe 19 ianuarie.