CHIȘINĂU, 13 ian – Sputnik. Viorel Morari, care a fosr reținut pe 10 ianuarie curent, anterior fiind suspendat temporar din funcția de șef al Procuraturii Anticorupție, a fost pus sub învinuire. Procurorii solicită mandat de arest pentru 30 de zile pe numele acestuia, a comunicat luni pentru Sputnik Moldova purtătorul de cuvânt al Procuraturii Generale Emil Gaitur.
”Viorel Morari a fost pus sub învinuire sâmbătă pentru fals în acte și abuz de serviciu. Ulterior, el a fost audiat în această calitate”, a menționat reprezentantul PG.
Anterior, Procuratura Generală a menționat într-un comunicat că Viorel Morari este bănuit că în martie 2017 a primit de la Vladimir Plahotniuc o plângere pe care a înregistrat-o contrar cerinţelor legale, pornind un proces penal şi ulterior urmărirea penală şi falsificând în cauza penală mai multe acte procesuale.
”Toate aceste acţiuni au fost făcute din interese personale, precum şi în interesul petentului şi a mai multor persoane din anturajul lui, pentru a-i proteja de implicare în calitate de bănuiţi în cauza penală privind frauda bancară - furtul miliardului şi a obstrucţiona cercetarea rapidă, completă şi obiectivă a acestei cauze penale”, subliniază Procuratura.
Amintim că în luna decembrie a anului trecut, la indicația procurorului general, Alexandr Stoianoglo, au fost efectuate percheziții la Procuratura Anticorupție, iar ulterior șeful instituției, Viorel Morari, a fost suspendat din funcție pentru o perioadă determinată.
Mai devreme, Stoianoglo a declarat în cadrul unei emisiuni de la un post privat de televiziune că ancheta privind dispariția unui miliard de dolari din sistemul bancar moldovenesc s-a desfășurat cu grave abateri. Procurorul general l-a criticat în acest sens pe Viorel Morari, despre care a spus că ar fi tergiversat intenționat dosarele privind frauda bancară. Nu se cunoaște deocamdată dacă dosarul în care Morari a fost reținut de procurori are legătură cu dispariția miliardului.