Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Succes remarcabil: Mesajul emoționant al romanului "Bomboane colorate"

© Sputnik / Miroslav RotariAna Onica
Ana Onica - Sputnik Moldova
Abonare
În anul 2019, scriitoarea și profesoara Ana Onică a lansat romanul "Bomboane colorate". Cu toate că denumirea romanului pare a fi una dulce, conținutul acestuia este unul zbuciumat, trist, dur și transmite o avalanșă de emoții.
Succes remarcabil: Mesajul emoționant al romanului "Bomboane colorate"

Succes remarcabil pentru scriitoarea Ana Onică. În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", aceasta ne-a dezvăluit că una dintre cele mai importante și mari realizări ale sale în anul 2019 a fost lansarea romanului "Bomboane colorate".

Potrivit ei, romanul s-a bucurat de un succes grandios atât în Republica Moldova, cât și peste hotarele țării.

"Am avut parte de un an prosper și fructuos, în care am lansat noutăți literare extraordinare. Cartea "Bomboane colorate" a ajuns la inimile cititorilor din țara noastră, dar și ale celor de peste hotare. În special, i-a devenit foarte cunoscută publicului din România", a subliniat Onică.

Copil - Sputnik Moldova
Societate
Primele imagini: Flămânzi, dar curajoși, au venit la Centrul de zi pentru copiii străzii
Romanul "Bomboane colorate" este inspirat din biografia unui băiat, este bazat pe fapte reale și probleme sociale actuale. Personajul principal al romanului este Bogdan, un copil orfan cu un destin zbuciumat, care trăiește în condiții greu de imaginat.

Ana Onică a fost determinată să scrie acest roman după ce a întâlnit într-o clădire abandonată mai mulți copii ai străzii. Mai mult, scriitoarea a fost în vizită la un penitenciar pentru copii, unde le-a ascultat păsul și istoriile de viață de-a dreptul cutremurătoare.

"Această carte este despre soarta copiilor străzii și, mai cu seamă, a unui băiețel care rămâne orfan la vârsta de 14 ani, alături de sora lui. Fetița este dusă la internat, iar el, din dorința copilărească și pofta cea mare, a furat ceea ce nu a avut în copilărie - adică, niște bomboane colorate. După acest incident, copilul ajunge după gratii, iar de aici începe tragedia vieții sale", a menționat autoarea romanului.

Care este finalul acestei povești și ce mesaj transmite aflați din interviul audio atașat.

Fluxul de știri
0