CHIȘINĂU, 3 ian – Sputnik. Una din cele mai scandaloase tentative de a construi ilegal pe teritoriul municipiului Chișinău a fost deconspirată și oprită. Anunțul a fost făcut de primarul Chișinăului Ion Ceban în cadrul unei conferințe de presă.
Primarul a informat presa că este vorba de terenul din strada Dimo7/3 din sectorul Râșcani, care era destinat spatiilor verzi, dar prin mai multe scheme frauduloase a fost scos din domeniul public, ajungând in domeniul privat.
„Acest teren a fost furat de la municipalitate. Nici o decizie a Consiliului Municipal sau a instanței de judecată nu a fost pentru ca terenul care aparținea spațiilor verzi, teren public, să treacă în domeniu privat”, a precizat edilul-șef.
Ion Ceban, supărat rău pe administratorii unei companii de construcții>>>
Primarul susține că acest teren ar fi fost luat în arendă de o firmă administrată de specialistul principal în cadrul Direcției Generale Arhitectură, Urbanism și Relații Funciare, Gheorghe Cavca. Pe lista acestei întreprinderi apare și numele fratelui funcționarului, în calitate de fondator, Vitalie Cavca. Urmează încheierea unui contract de societate civilă cu o companie de construcții.
Mai mult, Ceban i-a învinuit pe cei doi frați, fondatori ai firmei de construcții, că ar fi încercat să corupă instanțele de judecată și funcționarii din Primăria Chișinău.
„În 2018, autoritatea publică a sistat lucrările. Tot în 2018, APL a abrogat decizia prin care a fost făcut schimbul de terenuri și a solicitat rezilierea contractului. Actele au fost suspendate. Chiar dacă știau că au obținut acest teren contrar legii, ei au mers mai departe și au atacat în instanță”, a mai spus Ceban.
Un nou șef interimar la EXDRUPO: Pe cine a numit Ceban în funcție>>>
Mai târziu, în 2019, autorizația de construcție a fost revocată. Ulterior, firma de construcție a făcut o notificare la APL că intenționează să declanșeze lucrările. Primarul a atenționat public firmele de construcții că regulile sunt egale pentru toți și nu va mai admite ilegalități.
„Vreți să construiți, construiți legal. Nu veți mai face ceia ce ați făcut până acum”, a specificat primarul.
Edilul a dispus secretariatului Primăriei să verifice legăturile de rudenie ale funcționarii Primăriei din cadrul serviciului funciar cu reprezentanții firmei de construcție. Totodată, va fi creată o listă neagră în care vor ajunge toate companiile de construcții care sfidează legea.
După publicarea articolului, avocatul companiilor vizate de Ion Ceban i-a remis Sputnik Moldova un comunicat de presă în care sunt respinse anumite declarații ale primarului general.
Urmărește-ne pe rețelele de socializare:|Facebook |Twitter |VK|Odnoklassniki |