În preajma sărbătorilor de iarnă, interpreta și profesoara la Școala de Arte "Valeriu Poleakov" Oxana Mardari a lansat colindul "Moș Crăciun ne bate-n prag". Mai mult, interpreta a pregătit și un videoclip, filmat tocmai la Suceava.
"Vreau să aduc mulțumiri compozitorului Vlad Mircos și textierei Mariana Honceru. A fost o colaborare minunată. Sunt fericită și împlinită că ne-a reușit să creăm ceva extraordinar. În ajunul sărbătorilor, acest colind va încălzi inimile tuturor ascultătorilor", a mărturisit Oxana Mardari.
Interpreta ne-a dezvăluit că 2019 a fost plin de realizări și speră că noul an va fi unul de bun augur în cariera muzicală.
Vă propunem să vizionați versiunea integrală a interviului, realizată în studioul Sputnik Moldova și să vă delectați cu un colind minunat în preajma frumoaselor sărbători de iarnă.