CHIȘINĂU, 23 dec – Sputnik. Cazul eliberării înainte de termen a lui Vlad Filat este examinat în continuare. Despre aceasta a anunțat ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, invitat în studioul Sputnik Moldova. Ministrul spune că periodic este informat de noul șef al Administrației Penitenciarelor despre evoluția anchetelor cu privire la acest caz. Mai mult, ministrul spune că are deplină încredere în noul șef al Penitenciarelor, care își face munca în conformitate cu cadrul legal.
„Atunci când există anumite abateri de la lege este pbligația lui să intervină cu punerea în aplicare a legii. Dumnealui mi-a spus că anumite lucruri sunt în derulare, inclusiv cu privire la evaluarea condițiilor de detenție. Sunt mai multe acțiuni întreprinse. De informat, ei mă informează, dar dacă voi interveni, atunci domnul Filat și avocații săi vor specula că există influențe politice. Eu nu am de gând să creez nimănui statut de victimă politică”, a declarat ministrul Justiției.
Ministrul spune că nu i-ar da indicații noului șef al ANP, altfel ar fi învinuit de implicare politică în acest caz. Totodată, Nagacevschi l-a criticat pe Vlad Filat și avocațiii acestora, care în perioada detenției fostului premier vorbeau de justiției selectivă.
„De ce striga domnul Filat în gura mare când era închis că asta este antidemocratic, iar când este eliberat din pușcărie, nu mai vorbește de justiție selectivă, dar despre o justiție în strictă conformitate cu egislația”, a mai spus ministrul.
Amintim, Administrația Națională a Penitenciarelor a atacat în instanță decizia de eliberare a lui Vlad Filat înainte de termen.