CHIȘINĂU, 23 dec - Sputnik. Mii de moldoveni stabiliți peste hotare revin acasă pentru a sărbători Crăciunul și Revelionul alături de cei dragi, iar traficul devine aglomerat în această perioadă la granița Republicii Moldova.
În aceste condiții, polițiștii de frontieră și vameșii activează la capacitate maximă pentru a face față fluxului de călători și pentru a reduce timpul de așteptare la punctele de trecere.
Printr-un comunicat de presă, Serviciul Vamal anunță că a fost suplinit numărul de angajați și de echipamente de verificare în această perioadă.
Instituția precizează că vor fi utilizate toate pistele de control, pe ambele sensuri de traversare a graniței, inclusiv cele destinate corpului diplomatic, în cazul în care se va atesta un flux sporit de mașini.
În prezent, la postul vamal Leușeni sunt utilizate 8 piste pentru mijloacele de transport care intră în țară, în loc de patru, cum se întâmplă în regim normal.
Serviciul Vamal negociază și cu autoritățile din România și Ucraina, astfel încât controlul să fie efectuat mai rapid pe ambele părți ale frontierei.