Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Tendință îngrijorătoare: Învățământul profesional tehnic în anul de studii 2019-2020

© Sputnik / Игорь Лилиев / Accesați arhiva multimediaStudenți
Studenți - Sputnik Moldova
Abonare
Aproape 44 de mii de elevi sunt încadrați în învățământul profesional tehnic, în scădere față de anul de studii anterior. Foarte solicitați sunt specialiștii în construcții, a declarat pentru Sputnik directorul Centrului de Excelență în Construcție, Valeriu Pelivan.

CHIȘINĂU, 18 dec – Sputnik. În învățământul profesional tehnic din Republica Moldova își fac studiile 43,6 mii persoane, potrivit Biroului Național de Statistică (BNS). Din totalul elevilor, 14,7 mii studiază în învățământul profesional tehnic secundar, iar 28,9 mii – în învățământul profesional tehnic postsecundar.

În anul de studii 2019/2020, cei aproape 44 de mii de elevi sunt încadrați în 91 de instituții, inclusiv 13 centre de excelență, unul dintre ele fiind „instituție nestatală”, 36 de colegii, 6 dintre care sunt „nestatale”, și 42 de școli profesionale. 

Numărul elevilor din învățământul profesional este cu 1,6% mai mic față de anul de studii 2018/2019.

În centre de excelență își fac studiile 12,4 mii de elevi, în colegii - 17,7 mii, iar în școli profesionale - 13,5 mii.

Card, terminal de plăți electronice - Sputnik Moldova
Salariul mediu pe economie: S-a redus pentru bugetari și a crescut în mediul privat

Activitatea educațională și de instruire din învățământul profesional tehnic este asigurată de 3,9 mii de cadre didactice, precizează BNS.

În învățământul profesional tehnic secundar sunt înscriși 14,7 mii de elevi, cu 4,1% mai puțini fată de anul de studii anterior. În anul de studii 2019/2020 au fost înmatriculate 7,2 mii de persoane - cu 6,5% mai puține față de anul de studii precedent. Majoritatea elevilor au fost înmatriculați în baza studiilor gimnaziale (97%) și cu finanțare bugetară (93,9%).

În acest nivel educațional, trei pătrimi din numărul total de elevi își fac studiile în domeniile inginerie, prelucrare și construcții.

Distribuția pe programe de studii arată că 47,2% dintre elevi studiază învățământul profesional tehnic secundar o meserie (cu durata de studii de 2 ani), 44,9% ‒ două meserii conexe (3 ani), 7,4% au manifestat interes pentru învățământul dual (1-2 ani), iar  0,5% ‒ o meserie (cu durata de studii de 1 an).

Офис - Sputnik Moldova
Societate
Moldoveni care-și caută un loc de muncă: Cine sunt și ce doresc - sondaj

Structura pe sexe a elevilor din învățământul profesional tehnic secundar relevă o pondere mai mare a băieților (72,4%) față de cea a fetelor (27,6%).

Potrivit BNS, în structura pe vârste a elevilor, s-au înregistrat ponderi mai mari în cazul vârstelor de 16 și 17 ani (32,5% și, respectiv, 31,8%), precum și pentru vârsta de 18 ani –15,5%.

În învățământul profesional tehnic postsecundar studiază 28,9 mii de elevi, în ușoară scădere fată de anul de studii precedent (cu 0,3%). Majoritatea elevilor cuprinși în acest nivel educațional își fac studiile în instituțiile de stat (26,7 mii sau 92,4%). Din totalul elevilor înscriși în instituțiile de stat, fiecare a doua persoană (sau 13,4 mii persoane) își face studiile în bază de contract.

La acest nivel educational, ponderea fetelor este superioară celei a băieților (53,9% și, respectiv, 46,1%).

Distribuția elevilor pe vârste în învățământul profesional tehnic postsecundar se prezintă astfel: 3,9% dintre elevii înscriși la acest nivel educațional au vârsta de până la 16 ani, 23,0% – 16 ani, 23,3% – 17 ani, 21,1% – 18 ani, 18,4% – 19 ani, iar 10,3% dintre elevi au vârste de 20 de ani sau au trecut de această vârstă.

Unii dintre cei mai solicitați specialiști pe piața muncii sunt cei din domeniul construcțiilor, a declarat, în studioul Radio Sputnik, directorul Centrului de Excelență în Construcție, Valeriu Pelivan.

Potrivit lui, tinerii specialiști care absolvesc instituția menționată sunt angajați pentru un salariu inițial de vreo 14.000 de lei.

Centrul de Excelență în Construcție pregătește specialiști în domeniile: construcția și exploatarea clădirilor și edificiilor; sisteme de alimentare cu căldură, gaze și alimentație; tehnologia prelucrării lemnului și mobilierului; tehnologia materialelor și articolelor de construcții; construcția și exploatarea drumurilor.

Fluxul de știri
0