Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Vești bune: În 2020, în Capitală ar putea apărea centre pentru copiii cu dizabilități

© Sputnik / Miroslav RotariLucia Caciuc Roșioru
Lucia Caciuc Roșioru - Sputnik Moldova
Abonare
În 2020, în Capitală ar putea să apară două centre pentru copiii cu dizabilități. Declarația îi aparține șefei interimare a Direcția municipală pentru protecția drepturilor copilului, Lucia Caciuc-Roșioru, și a fost făcută în cadrul emisiunii "Sputnik Matinal".
Vești bune: În 2020, în Capitală, ar putea apărea centre pentru copiii cu dizabilități

Potrivit șefului interimar al DMPDC, Lucia Caciuc-Roșioru, în anul ce urmează, autoritățile intenționează să deschidă două centre pentru copiii cu dizabilități: unul pentru copiii cu sindromul Down și altul pentru copiii cu boli rare.

"Sper și cred că în anul 2020 vom realiza acest scop. Deja am identificat spațiul și am planificat și banii pentru astfel de centre și sperăm că vom avea susținerea consilierilor municipali", a spus Roșioru.

Totuși, Lucia Caciuc-Roșioru spune că cheltuielile pentru deschiderea unor astfel de centre nu pot fi suportate în totalitate de municipalitate, întrucât bugetul este prea mic pentru a acoperi toate necesitățile.

"Suntem conștienți că sunt prea mari necesitățile pornind de la realitățile actuale. Ne vom implica și în proiecte și vom încerca să găsim bani din exterior. Vom realiza diverse activități din care vom încerca să acumulăm bani", a subliniat ea.

Lucia Caciuc-Roșioru a menționat că pentru construcția unui astfel de centru, dotarea și salarizarea personalului, este necesară o sumă de două milioane de lei.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fluxul de știri
0