CHIȘINĂU, 29 nov – Sputnik. Leul moldovenesc împlinește astăzi 26 de ani. Moneda națională a fost pusă în circulaţie pe 29 noiembrie 1993.
În paralel, BNM a promovat o politică monetară şi de credit antiinflaţionistă, astfel reușindu-se stoparea inflaţiei galopante de la începutul anilor '90 ai secolului trecut.
Pâna la introducerea leului moldovenesc, pe teritoriul Republicii Moldova au circulat rublele sovietice și cupoanele moldovenești.
Prima emisiune numismatică a BNM a avut loc în 1996, odată cu punerea în circulație a monedei comemorative dedicate aniversării a cincea de la Proclamarea Independentei Republicii Moldova.
Astăzi, cu prilejul celei de-a 26-a aniversări a monedei naționale, BNM lansează în circulație, ca mijloc de plată și în scop numismatic, 7 monede comemorative și jubiliare, cu valoarea nominală de 50 și 100 de lei. Tirajul pieselor constituie 300 de exemplare fiecare.
Patru dintre noile monede, confecționate din argint, fac parte din seria „Personalități”.
Acestea sunt dedicate împlinirii a 100 de ani de la nașterea lui Glebus Sainciuc – artist plastic basarabean, portretist; a 85 de ani de la nașterea lui Serghei Lunchevici – violonist, dirijor, compozitor, actor de cinema; a 80 de ani de la nașterea lui Gheorghe Vrabie - artist plastic, autorul design-ului leului moldovenesc și a 85 de ani de la nașterea lui Mihai Volontir – artist al poporului, actor al Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Bălți.
Următoarele două monede din argint, la fel cu valoarea nominală de 50 de lei, completează seria „Femei celebre” și sunt consacrate aniversărilor centenare de la nașterea Zenaidei Pally - mezzosoprană română de faimă internațională și de la nașterea Domnicăi Darienco - actriță la Teatrul dramatic „A. S. Pușkin", actualmente Teatrul Național „Mihai Eminescu".
Șirul noilor monede puse în circulație se încheie cu seria de monede „Altele”, care include moneda comemorativă consacrată împlinirii a 25 de ani de la înființarea Curții de Conturi a Republicii Moldova, cu valoarea nominală de 100 de lei.
Monedele comemorative și jubiliare, ambalate în capsule de metacrilat transparent și cutii de prezentare, sunt însoțite de certificate de autenticitate, redactate în limbile română și engleză, semnate de guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei.