Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Avem febră, cum procedăm: Stăm acasă sau mergem la medic

© Sputnik / Miroslav RotariȘtefan Gheorghiță
Ștefan Gheorghiță - Sputnik Moldova
Abonare
Febra poate fi simptomul gripei. Ca urmare, pentru a nu pune în pericol sănătatea altor persoane, vom chema acasă medicul de familie.
Avem febră, cum procedăm: Stăm acasă sau mergem la medic

Virusul gripal se răspândește ușor, pe calea aerului, de la o persoana bolnava la una sănătoasă. Deoarece gripa poate fi fatală pentru copii, gravide și persoanele care suferă de boli cronice, autoimune sau genetice, medicii ne recomandă, la primele simptome ale infecției să solicităm ajutorul medical la domiciliu. Despre comportamentul corect în această situație a vorbit, în cadrul emisiunii ”ATITUDINI”, Ștefan Gheorghiță, șeful Secției Supraveghere Epidemiologică a Gripei și Infecțiilor respiratorii acute a Agenției Naționale pentru Sănătate Publică.

”Dacă avem febră și stări astenice, atunci rămânem acasă și chemăm medicul de familie. Nu trebuie să interacționăm cu persoane sănătoase. Până vine medicul, consumăm multe lichide, nu administrăm medicamentele pe care le avem în trusa medicală sau pe care ni le recomandă cumătra sau nașa. Nu ne ocupăm de automedicație. Medicul va veni și ne va prescrie tratamentul corect”, a explicat Ștefan Gheorghiță.

Până nu ne vindecăm, rămânem acasă și respectăm cu strictețe recomandările medicului de familie.

”Bolnavul va sta într-o cameră separată și va purta mască pentru a nu infecta și alți membri ai familiei. Masca trebuie schimbată o dată în trei ore. Încăperea trebuie să fie curată și aerisită. Pentru menținerea curățeniei, recomandăm utilizarea dezinfectanților. Bolnavul nu va ieși în locuri publice, nu va face vizite, va sta la cald și va consuma multe lichide”, a precizat Ștefan Gheorghiță.

La persoanele cu imunitatea compromisă, gripa provocă pneumonie virală, pneumonie bacteriană, sinuzite, otite sau acutizarea bolilor cronice existente. Aceste afecțiuni pot fi fatale, de aceea medicii le recomandă acestora să se vaccineze împotriva virusului gripal. Din cauza complicațiilor gripei, 32 de oameni din țara noastră au murit în sezonul rece 2018-2019.   

Fluxul de știri
0