Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Știința în Moldova: Mesajul unui doctor în biologie, adresat autorităților

© Sputnik / OsmatescoAlina Trofim
Alina Trofim - Sputnik Moldova
Abonare
În ultimii ani numărul cercetătorilor în Moldova s-a diminuat cu aproximativ 22 de procente. Lipsa unor politici de motivare, salariile mici și baza tehnico-materială insuficientă și învechită îi determină pe cercetători să părăsească acest domeniu.
Știința în Moldova: Mesajul unui doctor în biologie adresat autorităților

În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", doctorul în biologie Alina Trofim a declarat că domeniul cercetării înregistrează un șir de probleme determinate de multe cauze obiective și de lipsa unor politici în domeniul respectiv.

"Conducerea țării trebuie să atragă o atenție sporită științei. Este nevoie de o schimbare, de susținere, inclusiv financiară. Nicio țară nu s-a dezvoltat fără știință. Acest domeniu ar putea să dispară dacă autoritățile nu vor întreprinde măsuri. O țară fără știință nu prezintă absolut nimic", a menționat doctorul în biologie.

Alina Trofim este una dintre cele mai ambițioase și creative femei din domeniul științific. Ea a început să creeze proiecte de cercetări ecologice pe când era studentă la facultate. Peste un timp, soarta a adus-o în fața microscopului și, prin diverse cercetări și analize, a început să obțină culturi pure de alge cianofite. În urma experimentelor făcute, a obținut o serie de cianobacterii pe care le implementează acum cu succes în agricultură pentru îmbogățirea solului cu azot, stimularea creșterii plantelor de cultură și a recoltei.

Totodată, Alina Trofim a observat că cianobacteriile obținute pot fi utilizate cu încredere în industria cosmetică. Acestea conțin substanțe uimitoare ce oferă beneficii reale pentru piele și au un efect antirid.

În Republica Moldova nu este ușor să fii cercetător și adesea îndeplinești această misiune din plăcere și pasiune, chair dacă remunerarea nu este întotdeauna motivantă.

"Acest domeniu presupune o muncă asiduă, dar ai o satisfacție morală, pentru că împărtășești gândurile tale întregii societăți", a punctat Trofim.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fluxul de știri
0