CHIȘINĂU, 16 nov – Sputnik. „Amintirea lui Vladimir Hotineanu va rămâne în sufletele tuturor celor care l-au cunoscut sau care au avut șansa de a-l întâlni în calitate de medic”, se spune în necrologul semnat de conducerea statului și reprezentați ai Academiei de Științe a Moldovei.
Medicul chirurg și academicianul Vladimir Hotineanu s-a stins din viață în seara zilei de vineri, 15 noiembrie, la vârsta de 69 de ani.
Vladimir Hotineanu a fost un „reputat chirurg, doctor habilitat în științe medicale, academician, profesor universitar, șef al Catedrei de chirurgie nr. 2 a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, deputat, ministru al Sănătății”, „și-a consacrat întreaga viaţă sistemului naţional de sănătate şi oamenilor”, se arată în mesajul de condoleanțe.
„Sistemul medical și comunitatea academică au pierdut un Om cu o înaltă conștiință civică și morală, de o valoare profesională deosebită. A plecat acolo, unde nu este durere și nici întristare, în lumea celor veșnice. Cu profund regret, exprimăm cordiale sentimente de compasiune și sincere condoleanțe familiei Hotineanu și celor care i-au fost dragi și apropiați. Republica Moldova îi este recunoscătoare. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, se arată în necrolog.
Mesajul de condoleanțe este semnat de președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, prim-ministrul Ion Chicu, ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Corneliu Popovici, ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, președintele Academiei de Științe a Moldovei, Ion Tighineanu, rectorul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Emil Ceban, academicienii Ion Ababii, Gheorghe Ghidirim, Eva Gudumac, Gheorghe Paladi.
Medicul, fostul deputat (2009-2019) și fostul ministru al Sănătății (2009-2010) Vladimir Hotineanu s-a născut la 1 octombrie 1950, în oraşul Kîzîl-Orda, Republica Kazahstan.
Studii:
1980 - 1983 – aspirantura la Institutul de Cercetări în Chirurgie „V. Vişnevski”, Moscova.
1974 – Institutul de Stat de Medicină din Chişinău.
Activitatea profesională:
2009 – 2019 - deputat în Parlamentul Republicii Moldova.
2000 - 2009 – prorector pentru activitate curativă şi instruire postuniversitară, şef Catedra de chirurgie nr. 2, doctor habilitat în medicină, profesor universitar, USMF "Nicolae Testemiţanu"
1998 - 1999 – viceministru al sănătăţii.
1991 – prorector pentru relaţii internaţionale al USMF.
1990 – profesor universitar.
1983 - 1989 – asistent, Catedra de chirurgie.
1978 - 1980 – secundariat clinic, or. Chişinău.
1974 - 1978 – chirurg, Spitalul Sărăteni.