CHIȘINĂU, 14 nov – Sputnik. Președintele rus Vladimir Putin a susținut o conferință de presă după încheierea summitului BRICS din Brasilia. Vladimir Putin a răspuns la întrebările jurnaliștilor despre activitatea BRICS, precum și despre politica externă. Vedeți cele mai importante declarații în materialul RIA Novosti.
Despre relația cu Donald Trump
Potrivit lui Vladimir Putin, deocamdată nu a fost planificată o întâlnire cu președintele american Donald Trump.
Cu toate acestea, Putin a menționat că ar fi corect ca liderul american să vină în Rusia la aniversarea victoriei în Marele Război pentru apărarea Patriei, chiar și în cadrul campaniei electorale din SUA.
Despre interesele Federației Ruse în Siria
Vladimir Putin a spus că Rusia a soluționat practic aproape toate sarcinile avute în Siria.
Potrivit președintelui rus, interesele au constat în a împiedica pătrunderea a unui număr mare de militanți arabi bine pregătiți în Rusia. Totodată, el a subliniat că aceasta nu era o amenințare doar pentru Rusia, ci și pentru țările europene, dar și pentru SUA.
„Toată lumea este în pericol, așa că trebuie să unim forțele”, a spus Putin.
Vladimir Putin a amintit că după ce Rusia a început lupta împotriva terorismului în Siria, 90 la sută din teritoriul acestei țări a fost eliberat de militanți. El a adăugat că aceste teritorii au ajuns sub controlul guvernului legitim al Siriei.
Despre relațiile cu Vladimir Zelenski
Președintele rus a spus că a avut „o interacțiune deplină” cu omologul său ucrainean Vladimir Zelenski. În același timp, Putin a adăugat că, în cadrul negocierilor cu privire la situația din Donbass, trebuie să se ajungă la anumite decizii.
În timpul conferinței de presă, Putin a fost întrebat dacă negocierile personale între liderii Rusiei și Ucrainei ar putea avea loc înainte de negocierile în formatul „normand”, așa cum a propus fostul președinte al Kazahstanului, Nursultan Nazarbaiev.
„În ceea ce privește inițiativa <..> lui Nazarbaiev. El a locuit mulți ani în Ucraina, o tratează cu mare simpatie. Și îmi transmite întotdeauna această atitudine. Însă el a pornit întotdeauna de la faptul că Ucraina nu ar trebui să-și caute fericirea dincolo de mări și țări, <...> ci ar trebui să se înțeleagă cu vecinii”, a declarat Putin.
Președintele rus a menționat că nu se discutată o eventuală întâlnire cu Zelenski înainte de negocierile în formatul „normand”.
Putin și-a exprimat încrederea că atât el, cât și Zelenski sunt interesați de un rezultat pozitiv.
Despre negocierile cu Ucraina în privința gazelor
Vladimir Putin a spus că Rusia este gata să negocieze atât tranzitul de gaze prin Ucraina, cât și livrările la prețuri mai mici decât cele de ”revers”. Astfel, Rusia poate reduce prețul livrărilor directe cu 25 la sută. În același timp, Putin a spus că este imposibil reversul gazelor din Europa în Ucraina.
„Gazul nu poate curge pe jumătate din țeavă într-o direcție, iar pe altă jumătate în cealaltă. este o aberație. Acest lucru este absolut ireal”, a spus Putin.