Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Au murit în călătorie: Moldoveni decedați și răniți în accidente

© Sputnik / Miroslav RotariAccident în sectorul Buiucani, 30 septembrie 2019
Accident în sectorul Buiucani, 30 septembrie 2019 - Sputnik Moldova
Abonare
În aproape 2 mii de accidente rutiere înregistrate în primele 9 luni ale anului au decedat 200 de persoane, iar peste 2 mii s-au ales cu traumatisme. Totuși, comparativ cu anii trecuți, acești indicatori statistici sunt în scădere.

CHIȘINĂU, 13 nov – Sputnik. În ianuarie-septembrie 2019, în Republica Moldova au fost înregistrate 1.862 de accidente rutiere, în urma cărora au decedat 185 de persoane, iar 2.194 au fost traumatizate. 

Дорога - Sputnik Moldova
Societate
Cum să-ți pregătești mașina pentru iarnă: Sfaturi ale automobiliștilor din Chișinău

Datele sunt desprinse dintr-un raport al Poliției. 

Reamintim că, din 8 septembrie, statisticile reflectă doar accidentele rutiere importante. De la data menționată, este în vigoare procedura de constatare amiabilă a accidentelor auto minore, în baza poliței RCA, fără documentarea cazului de către Poliție.

Vestea bună este că, în comparație cu anii 2016-2018, sunt în scădere și numărul accidentelor rutiere, și numărul decedaților, și numărul persoanelor traumatizate. Aceasta ar însemna implicit că acțiunile și campaniile Poliției, dar și atenționările mass-media au avut rezultate. 

În primele luni ale anului 2019, rata mortalității în accidentele rutiere este cea mai redusă din ultimii patru ani, cu 16,7% în scădere față de 2016. 

Comparativ cu intervalul ianuarie – septembrie 2018, în primele 9 luni ale acestui an se atestă o descreştere la toate compartimentele: cu 2,56% a numărului de accidente auto înregistrate, cu 9,76% a numărului de persoane decedate şi cu 6,68% a persoanelor traumatizate.

Viteza sporită și șofatul în stare de ebrietate sunt cele mai frecvente încălcări comise de conducătorii auto.

Московский проспект  - Sputnik Moldova
Societate
Pericolul călătoriei cu mașina de ocazie: Sfaturi ale Poliției ce-ți pot salva viața

Notăm că încălcările de circulație rutieră au sporit cu tocmai 50% (peste 1.200 de încălcări) de Ziua Vinului, marcată la Chișinău în zilele de 5 și 6 octombrie.

În 27 de accidente rutiere care s-au produs în cele două zile au murit 5 persoane. Poliția i-a înlăturat de la volan pe 68 de șoferi ce conduceau în stare de ebrietate.

Inspectoratul Național de Patrulare (INP) atenționează că siguranța în trafic și diminuarea numărului de accidente rutiere depinde de fiecare șofer în parte. 

Poliția le reamintește conducătorilor auto să nu urce la volan dacă au consumat alcool, să fie atenți la indicatoarele și marcajele rutiere, să ajusteze viteza vehiculului la condițiile de drum și de trafic, să se asigure că toți pasagerii și-au cuplat centurile de siguranță.

Fluxul de știri
0