CHIȘINĂU, 12 nov – Sputnik. Premierul demisionar, Maia Sandu, este obligat să prezinte președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, demisia Guvernului.
Parlamentul de la Chișinău a votat, la 12 noiembrie, pentru demiterea Guvernului condus de Maia Sandu. Moțiunea de cenzură depusă de fracțiunea PSRM și care a fost examinată astăzi de Parlamentul de la Chișinău a fost votată de 63 de deputați din minimul necesar de 51 de voturi.
Pentru demiterea Cabinetului Sandu au votat deputații din fracțiunea socialiștilor și cei din fracțiunea democraților. Motiv pentru demiterea Guvernului Sandu a servit modificarea Legii Procuraturii de către Executiv prin asumare de răspundere.
Potrivit legislației naționale, în cazul adoptării moțiunii de cenzură, prim-ministrul va prezenta în termen de cel mult 3 zile, președintelui Republicii Moldova demisia Guvernului.
Președintele țării, Igor Dodon, a declarat astăzi în cadrul unei conferințe de presă după votul asupra moțiunii de cenzură în Parlament că miercuri, 13 noiembrie, invită la consultări toate cele cinci fracțiuni parlamentare,
”Deja mâine dimineață voi invita la consultări fracțiunile parlamentare pentru a vedea ce soluții au și pentru a le comunica propunerile mele de depășire rapidă a crizei”, a declarat Dodon.
Președintele a menționat că va sprijini cu toată fermitatea viitorul Guvern în reformele pe care le va face și va veghea ca activitatea lui să fie una cu adevărat în interesul cetățenilor, conform Constituției și fără derapaje antidemocratice.