Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Sume halucinante: Cu cât vindeau traficanții de droguri un gram de narcotice - Video

Abonare
Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale a trimis în instanța de judecată cauza penală de învinuire a mai multor indivizi care vindeau droguri periculoase în țara noastră.

CHIȘINĂU, 11 nov - Sputnik. Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) a trimis în instanța de judecată cauza penală de învinuire a membrilor unui grup criminal specializat în vânzarea ilegală pe teritoriul țării a drogurilor de tip alfa-PVP (sare), în proporții deosebit de mari. Indivizii vindeau produsele halucilogene cu 1000 de lei pentru un gram de substanță. 

Membrii grupului s-au dovedit a fi patru bărbați și o femeie cu vârste cuprinse între 36 și 42 de ani, din Chișinău. Unii dintre ei au fost anterior judecați pentru comiterea unor infracțiuni similare. Aceștia au vândut drogurile pe parcursul anului curent, iar în baza probelor acumulate de către oamenii legii, în data de 20 august au fost reținuți și plasați în arest.

Grupul acționa după o schemă bine pusă la punct. Fiecare membru își avea rolul său bine stabilit în circulația ilegală a drogurilor (ridicau, împachetau, circulație), iar veniturile obținute erau repartizate între membrii activi ai acestuia. Potrivit probelor obținute de oamenii legii, învinuiții le promiteau altor posibili parteneri ai grupării sume a câte două - trei mii de lei pe zi și doze de droguri gratuite.

Arest - Sputnik Moldova
Societate
Studenți străini de la Universitatea de Medicină, traficanți de droguri: Reacția USMF

În scopul acumulării materialelor probatorii, oamenii legii au efectuat un complex de măsuri speciale de investigații și acțiuni de urmărire penală, inclusiv percheziții. Prin urmare, au fost depistate și ridicate pachețele cu droguri de tip PVP (sare) sub formă de praf și piatră, precum  și canabis, cântare electrice, ambalaje de tip zip-lock, cutii din metal pentru păstrarea drogurilor, folii de staniol, seringi, ustensile artizanale pentru consumul de droguri, telefoane mobile, cartele SIM și mijloace bănești obținute din comercializarea drogurilor.

În cazul stabilirii vinovăției acestora de către instanța de judecată, învinuiții riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 de ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani. La această etapă, învinuiții continuă să se afle în arest, la solicitarea procurorilor PCCOCS, în scopul prevenirii altor acțiuni ilegale întreprinse de aceștia.

Fluxul de știri
0