CHIȘINĂU, 11 nov -Sputnik. Mai mulți șoferi de TIR au blocat astăzi intrarea în orașul Bălți dinspre Chișinău. În acest fel, transportatorii au protestat împotriva faptului că nu pot obține autorizații pentru transportul de mărfuri în Federația Rusă.
Manifestația operatorilor de transport a început dimineață, dar pentru că nicio autoritate nu i-a luat în seamă, protestatarii au format un lanț viu la intrarea în Orașul Bălți, iar ulterior și-au parcat TIR-urile în mijlocul drumului. Din această cauză, în zonă s-au format ambuteiaje infernale. În cele din urmă, în fața transportatorilor a ieșit primarul orașului, Renato Usatîi.
Potrivit presei locale, Usatîi l-a contactat pe secretarul de stat al Ministerului Economiei, Andrei Ciornîi, pentru a găsi o soluție. Operatorii de transport au declarat că nu vor debloca intrarea în Bălți până când problema lor va fi soluționată.
Acum câteva zile, zeci de transportatori au protestat în fața Ministerului Economiei, dar niciun reprezentant al instituției nu a ieșit să poarte discuții cu ei.
Șoferii de TIR spun că în lipsa autorizațiilor pentru exportul de mărfuri în Rusia, produsele agricole moldovenești sunt transportate în această țară de către operatorii de transportTIRin alte țări.