Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

"Fabricat în Moldova" 2020: Premiere și surprize la cea de-a XIX-a ediție

© Sputnik / Rodion ProcaSergiu Harea
Sergiu Harea - Sputnik Moldova
Abonare
În perioada 29 ianuarie și 2 februarie 2020, în incinta CIE "Moldexpo", se va desfășura cea de-a XIX-a ediție a Expoziției naționale "Fabricat în Moldova" 2020. Evenimentul vine cu numeroase surprize și premiere, atât pentru agenții economici, cât și pentru vizitatori.
"Fabricat în Moldova" 2020: Premiere și surprize la cea de-a XIX-a ediție

În cadrul expoziției "Fabricat în Moldova", vor participa diverse companii noi, producători din domeniul textil, industrial, alimentar, cât și prestatori de servicii.

Standurile companiilor participante vor fi amenajate în trei pavilioane. În premieră, la această expoziție vor fi standuri separate cu produse eco.

"Este un moment de cotitură, cu atât mai mult că aceste produse sunt căutate pe piața Uniunii Europene și nu numai. Companiile vor fi obligate să prezinte certificate care justifică faptul că dețin astfel de produse, inclusiv și pentru export. Fiecare stand va avea un semn special ”Eco” și în fiecare zi vor fi verificate dacă dețin documentația necesară", a declarat pentru Sputnik, președintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, Sergiu Harea.

Potrivit lui, la ediția precedentă peste 250 de companii au vizitat standurile expoziției. De asemenea, au fost semnate peste 60 de acorduri de colaborare între companiile din Republica Moldova și de peste hotare.

"Piața Republicii Moldova nu este suficientă pentru producătorii autohtoni. Este necesar să ieșim pe piața externă", a menționat Harea.

În cadrul ediției din 2020 sunt așteptați peste 450 de agenți economici din toată țara.  Expoziția va fi vizitată de un număr impresionant de delegații oficiale din România, Italia, Turcia, Federația Rusă, Franța ș.a.

Anul precedent, expoziția a fost vizitată de un număr record de vizitatori - peste 54 de mii.

Fluxul de știri
0