CHIȘINĂU, 7 nov - Sputnik. Efectul de bumerang: mai exact, Partidul Democrat s-ar putea rupe în două componente. O parte – gata să facă coaliție cu PSRM, în cazul în care Guvernul condus de Maia Sandu va fi dat jos, iar o altă componentă – s-ar opune.
În presă a apărut o listă cu deputați PDM care ar dori să părăsească formațiunea, însă unii dintre ei au negat acest lucru și au menționat că cineva vrea să bage zâzanie în interiorul partidului. Deputatul PDM Sergiu Sîrbu a declarat în cadrul emisiunii ”Logica Puteri” de la Sputnik Moldova, că echipa democraților este unită și nu poate fi vorba de scindări.
”Am încredere în colegii de la PD că rămânem uniți. Nu exclud că unii oponenți de pe dreapta ori stânga ar vrea foarte mult ca PD să slăbească, dar noi vom rezista. Aceste informații probabil sunt aruncate intenționat în spațiul public”, a declarat Sîrbu.
În cadrul aceleiași emisiuni, socialistul Grigore Novac a declarat că transfugi din PD ori din altă formațiune nu vor fi acceptați în PSRM, însă a evitat să dea un răspuns ferm în privința creării unei alianțe cu PDM.
”Noi nu îi vom accepta în partid nici câte unu, nici câte doi. Noi nu putem să îi ținem pe toți forțați în PD, vor considera oportun să voteze cu noi anumite proiecte – foarte bine, însă noi transfugi nu vom accepta. În opinia mea, dacă unii părăsesc PD eu nu privesc cu ochi buni acest lucru”, a declarat Novac.
Dacă pică alianța, democrații sunt gata să discute cu socialiștii în vederea creării unei majorități parlamentare, susține deputatul democrat Sergiu Sîrbu.
”Suntem gata să ne așezăm la o masă cu oricine, chiar dacă au fost anumite supărări, noi am trecut peste și putem discuta inclusiv și cu socialiștii. Țara nu mai are nevoie de alegeri anticipate”, a adăugat Sîrbu.
Președintele țării, Igor Dodon, susține și el că PSRM nu va accepta transfugi.
Pe de altă parte, politologul Angela Colțchi a declarat că nu exclude o eventuală divizare a Partidului Democrat, doar că, acest lucru nu va fi neapărat în avantajul PSRM-ului ori PDM-ului.
”Nu exclud acest lucru. Încercau ei anterior să negocieze cu PDM. Însă la nivelul percepției, ca entitate separată, celor din PD, le va vi extrem de greu să recapete simpatia alegătorilor”, a declarat Colațchi în cadrul emisiunii ”Logică Puterii” la Sputnik Moldova.
Recent, fostul premier Pavel Filip, liderul PD, a declarat că neagă că ar exista o scindare în interiorul partidului pe care îl conduce.
”Nu veți găsi trădători în PDM. PDM a demonstrat că este o echipă integră și puternică, niciodată nu și-a trădat cetățenii și țara”, susține liderul PD.
Zvonurile privind scindarea PD-ului sunt auzite tot mai des, iar faptul că democrații ar putea ajunge victima efectului de bumerang par a fi tot mai reale, asta în condițiile ultimilor evoluții din viața politică moldovenească, dar și în eventualitatea căderii Guvernului Sandu.
Amintim că în decembrie 2017, 14 deputați din PCRM, au anunțat părăsirea formațiunii conduse de fostul președinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin. Inițial, aceștia au declarat că vor forma o platformă independentă în Parlament, însă la scurt timp au aderat la PD.