Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Concedierea: Ce greșeli comit angajatorii și cum își pot apăra drepturile salariații

© Sputnik / Miroslav RotariPetru Beșleaga
Petru Beșleaga - Sputnik Moldova
Abonare
Concedierea reprezintă desfacerea, din inițiativa angajatorului, a contractului individual de muncă pe durată nedeterminată, precum și a celui pe durată determinată. Iată ce greșeli comit angajatorii și cum își pot apăra drepturile salariații.
Concedierea: Ce greșeli comit angajatorii și cum își pot apăra drepturile salariații

Рабочие место - Sputnik Moldova
Societate
Salariații din Moldova vor fi concediați chiar dacă se vor afla în concediu medical
În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", para-juristul Petru Beșleaga a declarat că procesul de concediere a salariatului nu doar că este delicat din punct de vedere social, dar și unul important din punct de vedere juridic. În condițiile actuale, salariații au o serie de drepturi, iar angajatorii sunt obligați să respecte toate procedurile necesare înainte de a purcede la concedierea propriu-zisă al salariatului.

Astfel, para-juristul înștiințează angajatorii că înainte de a concedia o persoană aceștia trebuie să examineze minuțios Codul Muncii al Republicii Moldova (art.81-86 CM). Cea mai frecventă încălcare pe care o comit angajatorii este concedierea salariatului fără avertizarea din timp al acestuia.

"Este o încălcare a legislației și în acest caz salariatul are prioritate", a menționat Beșleaga.

Concedierea este admisă în cazul încălcării repetate, pe parcursul unui an, a obligațiilor de muncă, dacă anterior salariatul a fost sancționat disciplinar.

"Dacă salariatul nu-și îndeplinește obligațiunile, sunt stipulate următoarele sancțiuni: avertizare, mustrare și mustrare aspră. Dacă pe parcursul unui an sunt aplicate toate aceste sancțiuni, atunci angajatorul este în drept să concedieze salariatul", a spus para-juristul.

Mai mult, este interzisă concedierea salariatului fără acordul organului sindical (dacă acesta activează). Conform art. 87, alin. (4), organele sindicale își vor comunica acordul sau dezacordul (opinia consultativă) argumentat, în scris, privind concedierea salariatului, în termen de 10 zile lucrătoare de la data solicitării acordului (opiniei consultative) de către angajator.

"Dacă angajatorul nu respectă procedura atunci salariatul are dreptul să atace concedierea în instanța de judecată și cu siguranță va avea câștig de cauză", a punctat Beșleaga.

Fluxul de știri
0