Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

O moldoveancă stabilită în SUA dezvăluie povestea sa de succes: Am vărsat multe lacrimi

© Photo : Facebook / Aurica BurdujaAurica Burduja
Aurica Burduja - Sputnik Moldova
Abonare
În cadrul emisiunii "Intersecții", am aflat povestea Aureliei Burduja – o tânără de la Ivancea, Orhei, ajunsă din voia destinului în SUA, unde a devenit în scurt timp un agent imobiliar de top.
O moldoveancă stabilită în SUA dezvăluie povestea sa de succes: Am vărsat multe lacrimi

Aurelia Burduja este o tânără din Moldova stabilită în SUA și inclusă în TOP 200 cei mai buni agenți imobiliari din cei 500.000 care activează în statul Illinois. Drumul către acest succes nu a fost deloc ușor, însă cu multă voință, răbdare, ambiție și curaj, visele Aureliei au devenit realitate.

Ion Rotaru - Sputnik Moldova
Moldoveanul care a impresionat o țară întreagă: De la zugrav a ajuns florist în Portugalia

De la bun început, Aurelia Burduja lucra în calitate de dădacă la o familie din America. Peste o perioadă, aceștia i-au propus să fie și asistenta lor de serviciu la firma imobiliară la care activau. Astfel, moldoveanca combina două activităț și pentru că era foarte muncitoare se descurca destul de bine cu toate sarcinile pe care trebuie să le îndeplinească.

Într-o zi, stăpânii au chemat-o în birou și i-au zis "It’s stime to go" (e timpul să pleci). Speriată și nedumerită, Aurelia nu își imagina din ce motiv trebuia să părăsească acest serviciu pe care îl îndeplinea cu multă responsabilitate.

"De fapt, ei au avut în vedere că trebuie să trec la o altă etapă și să-mi găsesc singură clienții, întrucât mă descurc destul de bine și nu mai trebuie să lucrez pentru cineva", a explicat Aurelia Burduja.

Moldoveanca spune că aceasta a fost o mare provocare pentru ea. A vărsat multe lacrimi în primii ani de activitate, i s-au închis foarte multe uși, a avut parte de trădări și dezamăgiri, dar nu s-a lăsat niciodată pradă disperării, dovada fiind și succesul pe care l-a obținut.

"În timp record, am fost nominalizată și înscrisă în TOP 200 cei mai buni agenți imobiliari din cei 500.000 care activează în statul Illinois", a dezvăluit ea.

Aurelia este convinsă că cel mai important aspect în meseria sa este să lucreze după o schemă bine pusă la punct și să găsească din start conexiunea cu clientul său. Totodată, o calitate esențială a unui agent imobiliar de succes este sinceritatea.

"Dacă nu există sinceritate, nu există nici bani. Eu prefer să spun adevărul în față chiar dacă există riscul să supăr pe cineva", a subliniat Aurelia.

De opt ani de când este stabilită în America nu a mai revenit în Moldova. De multe ori se gândea să lase totul baltă și să revină acasă.

"Îmi era dor de casă, dar întotdeauna apăreau anumite obstacole. Apoi în familia noastră a apărut pe lume primul fiu care m-a motivat să rămân în continuare peste hotare", a relatat moldoveanca.

Mai mult, în 2020 Aurelia va primi cetățenia americană, iar probabilitatea că se va întoarce să locuiască în Moldova este foarte mică.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fluxul de știri
0