CHIȘINĂU, 2 nov – Sputnik. Miliardarul rus Serghei Gordeev a pariat pe un million de dolari cu criticul de artă Nicolas Iljine la o cină a Fundației Guggenheim în Veneția, informează Forbes.
Criticul de artă a organizat pe acoperișul Palazzo Venier dei Leoni o cină tradițională cu ocazia zilelor bienalei arhitecturei în Veneția.
La recepție era prezent și Gordeev. Potrivit lui Iljine, omul de afaceri a declarat că este cel mai bogat oaspete din toți cei prezenți la cină.
Criticul de artă i-a propus un pariu. Miliardarul a căzut de acord și în prezența a opt martori a pariat pe un milion de dolari.
În spatele lui Gordeev se afla un șeic din Abu Dabi, pe care miliardarul rus nu l-a observat. Rusul a înțeles că a pierdut pariul când l-a văzut pe oaspetele din Emiratele Arabe Unite. Peste o săptămână, Gordeev a transferat pe contul fundației un milion de dolari.