Deși ar trebui să schimbe din timp anvelopele de vară cu cele de iarnă, nu toți conducătorii auto se grăbesc să facă acest lucru. Atunci când nu mai pot circula din cauza poleiului sau a zăpezii, aceștia iau cu asalt centrele de deservire auto.
La stațiile de deservire auto din Capitală deocamdată nu este aglomerație. Șoferii care au hotărât să schimbe din timp anvelopele spun că astfel se simt mai în siguranță și nu vor trebui să stea mai apoi ore în șir la coadă.
"Anul trecut am schimbat mai târziu anvelopele și am fost nevoită să stau patru ore în rând", a povestit o șoferiță.
În Moldova, echiparea automobilelor cu pneuri de iarnă poate varia între 4 și 40 de mii de lei. În acest an, experții spun că prețurile anvelopelor a rămas neschimbat. Chiar dacă mulți conducători auto caută anvelope la mâna a doua pentru că sunt mai ieftine, femeia spune că preferă să cumpere an de an cauciucuri noi.
"Prețul este accesibil. Cumpărăm în fiecare an pneuri noi. Noi suntem responsabili pentru siguranța noastră", a menționat ea.
Legislația națională în vigoare nu condiționează utilizarea anvelopelor de iarnă de o anumită dată calendaristică, ci de condițiile meteo nefavorabile. Mai exact, atunci când carosabilul este acoperit cu zăpadă, gheață sau polei. Amenda pentru cei care vor circula pe timp de iarnă cu pneuri de vară este între 600 şi 1000 de lei.