CHIȘINĂU, 31 oct – Sputnik. Funcția de director al Serviciului Vamal rămâne în continuare vacantă. Niciunul dintre candidații la această funcție nu a promovat concursul, anunță Ministerul Finanțelor.
Cei doi candidați, Iurie Gorea și Natalia Calenic au obținut la interviu o notă medie mai joasă de 7,5, rezultat care nu le permite ocuparea acestei funcții. Astfel, urmează să fie organizat un nou concurs, dar încă nu se cunoaște perioada când acesta va avea loc.
La concursul pentru funcția de director al Serviciului Vamal, 21 de persoane și-au depus dosarele în termenul stabilit, iar o persoană - după expirarea acestuia pe 30 septembrie, curent.
Funcția de director al Serviciului Vamal a rămas vacantă după ce Vitalie Vrabie și-a încheiat mandatul la sfârșitul lunii iunie curent. Acum, obligațiunile acestei funcții le îndeplinește Iurie Ceban, fost director adjunct al Serviciului Vamal, șef al Departamentului venituri și control vamal.