Eugenia Conoval a muncit 28 de ani în funcția de judecător. Și-a început activitatea la Judecătoria din Rezina, unde a fost și șefa instanței, iar mai apoi a fost avansată la Curtea de Apel. Aceasta a vorbit în studioul Sputnik Moldova despre activitățile judecătorilor în demisie.
De mai bine de un an și jumătate, Eugenia Conoval a format Asociația Judecătorilor Pensionari din Moldova, în cadrul căreia sunt înscriși 28 de membri. Potrivit ei, crearea acestei organizații este un prilej bun pentru judecătorii pensionați de a participa la diverse activități, de a comunica și de a lua parte la evenimentele organizate de către asociație.
"Atunci când judecătorul pleacă în demisie nu mai ești la fel de solicitat. Totuși mai avem dorința de a cunoaște, de a comunica și de aceea am decis să cream această organizație care să ne unească", a relatat președintele Asociației.
Anterior, Eugenia Conoval a declarat în studioul Sputnik Moldova că unii judecători în demisie practică avocatura, iar alții aleg să se implice în activitățile la care nu au avut suficient timp să participe pe parcursul practicării meseriei.
"Activitatea de judecător este una destul de epuizantă. Întotdeauna am avut pasiunea să explorez, să cunosc mai multe lucruri din univers, însă nu am avut suficient timp pentru aceasta. În sfârșit, acum mă pot ocupa și de gospodărie", a mai spus Eugenia Conoval.
Care este opinia fostului magistrat despre actualul sistem judecătoresc aflați din interviul audio atașat.